Ne-am cunoscut la o țigară, într-un spațiu interzis fumatului. Viorel Burlacu ne-a făcut cunoștință. Iurie Sadovnic s-a uitat la mine. Și cu o bucurie de copil mi-a zis: „Ești Aznavour! Leit.” Eu credeam că am nasul mai drept, recunosc, un pic cârn din cauza că am arat cu el mai multe terenuri de fotbal. Eu credeam că ridurile mele încă nu există. Dar ele devin tot mai adânci. M-am gândit că Aznavour ar fi mai scund ca mine. Nu e adevărat. E părerea tuturor scunzilor care se cred înalți. Dar am rămas pentru mult timp Aznavourul lui Iurie Sadovnic.
După o campanie politică a democraților lui Plahotniuc, implicat și el, alături de alți interpreți, ne-am întâlnit din nou, la o țigară. „Și tu, Aznavour, crezi că am greșit?” Era o întrebare care nu avea nevoie de răspuns. El știa că eu știu că el știa.
În ultimii ani avea o fobie față de sălile de concert pline cu oameni. Viorel Burlacu l-a convins să cânte într-un spațiu mai mic, mai intim. A cântat la Librăria din Centru. Apoi, încet-încet, cu ajutorul lui Viorel, a cântat, arareori, pe scenele mai mari.
Iurie Sadovnic este unul dintre ultimii, dacă nu chiar ultimul interpret, care a colindat și a adunat săli pline în orașele din fosta URSS. Fanii lui folk, într-o țară cu Zîkina și Kobzon capi de afiș, erau destul de aproape de cei care împărțeau muzica doar între Nirvana și Metalika.
Nu știu dacă avea multe boli, după cum a scris în biletul de adio. Știu că era într-o depresie crâncenă. Știu că voia să facă un film pe care nu-l putea duce la capăt de vreo zece ani. Știu că trăia mai mult la țară, într-o casă fără lumină și fără încălzire.
A ales glonțul. Iar pe trăgaci am apăsat noi, când am întors spatele artiștilor. Am scos în prim-plan mediocritățile, iar în spate, undeva, departe, am uitat valorile pe care le-am avut.
„Și tu, Aznavour, crezi că am greșit?!”
Tu n-ai greșit. Noi am greșit.
Mircea
Genial, Sadovnic gândea prin muzica. Aznavour îi era geniu. Sensibil si afectiv, nu a suportat uitarea care îl astepta la batrânete precum soarta batrânilor din spatiul moldav. A plecat tânar asa precum l-am cunoscut cu totii si va ramâne la fel de tânar în istoria muzicii noastre.
Carolina
La Susleni avea casa părintească in care avea și lumină și soba ca să aprindă focul in vatră pentru a se încălzi, casa părintească era la șosea (și este ) o casa frumoasa cu oameni gospodari. Când treceam pe acolo, in drum spre Biserică, mereu întorceam privirea spre casa și priveam insistent printre gard poate îl zăresc pe Iurie Sadovnic. Cand eram mică îl vedeam la Susleni la mormântul părinților la Paștele Blajinilor și era stimat apreciat, dorit să fie văzut de localnici, și mai mândri ne simțeam când îl vedeam și pe Vitalie Dani la mormântul socrilor, tot la Susleni❤️
Ana
Atât de fragil poate fi un om. Uneori și marii titani se sfarmă. Fiecare are rănile sale sufletești care dor și despre care cei din jur nu cunosc nimic și chiar dacă ar cunoaște nu ar înțelege cu perceptia lor. A judeca e mult prea ușor, a regreta este firesc, a preveni sau interveni corect și la timp mult prea greu.
Carolina C.
Sunt din Chiperceni, Orhei. Acum – departe de tara. Dar aproape de neam. Am plans cand am citit despre trista veste. Plang si acum… Ii lasam singuri si se simt singuri. Apoi ne lasa ei sa fim singuri noi. Dumnezeu sa ne ierte ca am apasat pe tragaci…Iarta-ne, Maestre!