Cartea de memorii a lui Leonid Rabicev Războiul va șterge totul a apărut în Rusia în 2010. A apărut după memoriile lui Nikulin Războiul meu. Sunt memoriile soldaților ruși din Al Doilea Război Mondial, care au tăcut mai bine de o jumătate de secol. Apoi au povestit războiul lor. Așa cum l-au văzut ei. Nimic eroic, nimic înălțător. Un cotidian al răului.
Leonid Rabicev a împlinit 18 ani când s-a început războiul. În 1942 a terminat școala de transmisie și trimis pe linia frontului. A luptat în Prusia de Est, Silezia și Cehoslovacia. A fost ofițer și a fost decorat cu ordine și medalii. Demobilizat în 1946, a făcut Institutul Poligrafic din Moscova. A lucrat ca artist în domeniul reclamei și graficii de carte.
Fragmente din Războiul va șterge totul, memorii din Prusia de Est:
„Tanchiștii noștri, infanteriştii, artileriştii, transmisioniști noştri i-au depăşit pe refugiați, i-au izolat pe bătrâni și s-au năpustit cu miile asupra femeilor şi fetelor…
Femei, mame şi fiice zac în dreapta şi în stânga drumului, iar în faţa fiecăreia stătea câte o armată de bărbați cu pantalonii jos. Femeile care își pierdeau cunoștința și erau pline de sânge sunt târâte la o parte, iar copiii care vor să le ajute sunt împușcați.”
„Maiorul A. stă pe treptele casei, iar doi sergenți li-au răsucit brațele, le-au îndoit pe cele două fete și, laolaltă – tot personalul statului major – șoferi, ordonanțe, funcționari, curieri…
Maiorul A. poruncește: „Luați fetele de mâini și picioare, jos fustele și bluzele! Alinierea în două rânduri! Desfaceți curelele! Jos pantalonii și izmenele! Dreapta, stânga, pe rând, începeți!”
A. este la comandă, iar transmisioniștii mei, plutonul meu, urcă scările din casă și se aliniază. Și două fete cu mâinile într-o menghină, gura umplută cu batiste, picioarele desfăcute – nici nu mai încearcă să scape din mâinile a patru sergenți, iar al cincilea le smulge și le sfâșie bluzele, sutienele, fustele, chiloții. Printre transmisioniștii mei se aud râsete și obscenități.
Dar rândurile nu scad. Unii se ridică, alții coboară. Iar în jurul victimelor sunt deja bălți de sânge. Rândurile nu se mai termină. Chicote și obscenități. Fetele sunt deja inconștiente, iar orgia continuă.
Maiorul comandă cu mândrie. Apoi ultimul transmisionist se ridică. Sergenții-călăi se năpustesc asupra a două jumătăți de cadavre. Maiorul A. scoate pistolul și trage în gurile însângerate ale martirelor, târâte apoi de sergenți.”
După decretul din iulie 2021 memoriile lui Nikulin și Rabicev nu au nicio șansă să rămână în bibliotecile publice din Rusia. Tirajele au fost epuizate demult. Alte ediții n-au mai fost. Cărțile războiului trebuie să fie doar eroice. Războiul este înălțător. Și Rusia eliberatoare.