Blog

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2017 (întrunit la data de 19 iunie 2018), alcătuit din: Dumitru Apetri, Leo Bordeianu, Aliona Grati (președinte), Elena Prus, Vitalie Răileanu, Călina Trifan (secretar) și Ianoș Țurcanu, a stabilit următoarele premii:
CARTEA DE POEZIE: Eugenia Bulat, Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter, Editura Junimea
CARTEA DE PROZĂ (ROMAN): Doina Postolachi, Ambroise, Editura Tracus Arte
CARTEA DE PROZĂ SCURTĂ: Anatol Moraru, Punct de vedere, Editura Junimea
CARTEA DE ESEU, CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ: Maria Pilchin, Poezie, eros şi putere, Editura Prut
CARTEA DE LITERATURĂ PENTRU COPII ȘI TINERET: Petre Popa, Blazonul veşniciei, Uniprint
CARTEA DE TRADUCERI: Alexandru Vakulovski, Elcin. Capul, Editura Arc
CARTEA DE PUBLICISTICĂ: Valentin Guţu, Duşi cu Titanicu’, Editura Cartier
CARTEA DE DEBUT: Elena Druţă, Fiind imagine, Editura Datagroup.
PREMIILE CONSILIULUI:
Paul GOMA –  Premiul ”Opera omnia”
Vasile GÂRNEȚ – Premiul de excelență
Nicolae RUSU – Premiul de excelență
Iurie COLESNIC  – Premiul ”Relații culturale”
În 2017, metodologic vorbind,  au mai apărut: Cinci poeme din Rotterdam, de Dumitru Crudu (poezie); Cumplite vremi, de Vlaidimir Beșleagă (proză); Amintiri de pe planeta M., de Doru Ciocanu (proză scurtă); Limba de hârtie, de Tamara Cărăuș (eseu); Grădina Domnului, de Ion Druță (publicistică); Soarele de acadea, de Aurelia Borzin (copii).

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt