Blog

Am 43 de ani. Mi-am fituit viața în tranziție. (O veți irosi și voi, cei din 7 aprilie).
Când eram mic, bunică-mea Claudia, educată de cucoana Sașa, îmi spunea: „Doamne ferește, să intri în vreun partid”. Atunci era un singur partid. Nu sunt membru de partid. N-am fost membru de partid.
Prin 90, când nu vroiam să mă duc la votare, părinții m-au convins că e bine să votez pentru Snegur. După aia am fost convins că e bine să votez pentru Lucinschi. După aia n-am mai votat pentru niciun președinte. Nu mai era nevoie de votul meu.
Anii 90. La parlamentare am votat PSD-ul lui Oazu Nantoi. Vă aduceți aminte? Votul meu s-a dus direct în vectorul graficului democrației moldovenești.
După aia am devenit deștept. Ca un prost. Și am votat Partidul Forțelor Democratice. Sau Congresul Intelectualității. Vă aduceți aminte? După aia Matei a făcut o lege/o hotărâre anapoda. Era ceva legat de carte. Am încercat să discutăm. Eu eram votantul lui. Chiar dacă n-a spus-o, dar nu sunt sigur, m-am simțit trimis la origini. Atunci ei nu mai aveau nevoie de votul meu.
După aia am votat. Nu mai țin minte. Nici nu mai știu dacă este acel partid. Și dacă a trecut în Parlament. Să fi fost PD? PPCD? Sau altă abreviere democratică. Bunică-mea vota cu PPCD. Ei erau cu crucea.
Am fost votant AMN. Pentru că printre proiecte cu bani mulți Urecheanu a reușit să se uite și la carte. Fugar. Dar s-a uitat. Și cumpăra dicționare din librării. Îmi ajung degetele de la o mână ca să-i enumăr pe toți politicienii care au cumpărat carte din Librăriile Cartier. Și degetele de la o altă mână ca să-i enumăr pe scriitorii care cumpără cărți.
Acu, îmbătrânit în tranziție, am votat PLDM-ul. Fiind conștient că ei au ratat:
1. Modificările la Legea activității editoriale;
2. Adoptarea legii pentru trecerea la televiziunea digitală;
3. Reformarea justiției;
4. Liberalizarea transportului avia;
5. Privatizarea/deetatizarea editurilor de stat;
6. Neelucidarea lui 7 aprilie.
N-am crezut niciodată că ei mă reprezintă. Și nici nu le cer asta.
Vroiam  iluzia unei perspective.
Și o societate unde un Google micuț autohton să poată deveni Google. Iar o fabrică micuță autohtonă de galoși Nokia să poată deveni Nokia, „connecting people”.
Dacă se poate. Mai vreau ceva. Să fie o funcție nouă. De Batman. Pentru Ghimpu. The Batman. Pentru Lupu. Și noi să fim filăței, bătmănei, brumărei. The…
Mai vreau ceva. Dacă se poate. Să avem un prim-ministru: Plahot. Și un alt prim-ministru: Niuc. Pentru un sistem balansat.
Și încă ceva. Dacă se poate. Ștampila vamală să fie scoasă la licitație publică. La Sotby”s.
Am 43 de ani. Sunt foarte bătrân. Și nu mai vreau nimic.

Comentarii(23)

  1. iaca na, la 43 viaţa abia începe.:D
    să vedem cu ce ies capetele luminate de la întâlnirea de azi.

    • Zenu

    • 13 ani în urmă

    Din toată biografia mea de alegător (am 37 de ani), mai uşor îmi aduc aminte cu cine N-AM votat, decât cu cine AM votat.

    • lidia

    • 13 ani în urmă

    Subscriu la cele spuse de Zenu, din pacate. Mi-ar fi placut sa fie alfel.

  2. La 43 de ani viata politica abia incepe.. poate fi un punct de pornire? (dupa ultimele declaratii la finalul intrunirii de astazi)

    1. @la fille: Eu n-am vorbit despre viața politică. Vreau să trăiesc în „Ulise-le” lui Joyce. Nu în „Nașul” lui Puzzo. Doar nu cer Boccaccio.

    • ryunoske

    • 13 ani în urmă

    : )
    cel mai important este ca partiduţele din conducere să se certe tot mai mult, în condiţiile astea statul mai obţine şi el un credit… mai construieşte un drum…
    Iar cel mai rău a fost în 2005 când opoziţia şi puterea s-au “împerecheat”.

    1. @ryunoske: Cel mai rău a fost 2007. Când komuniștii și-au dat seama că pot pierde puterea. 2007 a fost anul când PCRM-ul a început să-și arate fața. Nici nu vreau să mă gândesc la fața unui PCRM la putere în 2011. Lăpușneanul, „Sărbătoarea Țapului” și „Eu, supremul” ar putea fi poezii.

    • Gigi Becali

    • 13 ani în urmă

    Madonna arata excelent la 50 ani. Dv lasati melancolia asta. Mai e de lupta in Moldova.

    1. @Gigi Becali: Hm, hm. Să schimb câte un antrenor la fiecare ciclu menstrual al mioriței?

    • Dan

    • 13 ani în urmă

    mesajele de prin presă sunt întradevăr năucitoare în ultima perioadă, precum viața noastră din ultimii 20 de ani. deschideți televizorul pe 27-28 decembrie, pe-atunci se va hotări.

    1. @Dan: E bine că âncă mai putem deschide tv și afla ceva. Ai putea deschide doar la „Lacul lebedelor”.

  3. Pentru Gigi B.: Madona bea din gros, metodic lapte de buhai. Noi (cu tăţii!!!) bem doar lapte de jiţăi, dacă votăm şi dacă nu votăm. Asta-i razniţa, vorba unui personaj-văcar dintr-o celebră (pe timpuri) piesă autohtonă

    1. @Lup Bătrân: S-ar putea și lapte de minotaur. Dar nu e.

    • Mircea

    • 13 ani în urmă

    Nu este tragica situatia. Este dificila, complexa. Nu cred ca venirea la putere chear a celor mai doriti demnitari va hotarî problema actuala a Moldovei. E adevarat ca am putea castiga cativa ani. Pentru viata unui om, cativa ani e destul de mult, pentru istoria unui neam e destul de putin. Dar trebue sa pregatim premizere pentru victoriile care le vom merita. În primul rand cred ca avem nevoie de o societate sanatoasa. Trebuie timp pentru a construi o societate cu adevarat democratica. Si perseverenta.

    1. @Mircea: E ca o sesiune psihologică. Mulțumesc. Știam.

  4. 43 de ani e o vîrstă frumoasă, o vîrstă “matură” aș spune
    nu cred că am să pot înțelege vreodată “jocul” din politica moldovenească…
    sau…poate la 43 de ani am să pot și eu să fac anumite concluzii.

    1. @sweety: Jocul e simplu. Politica e un business mai profitabil decât toate celelalte. Diferența e doar într-un detaliu: unii oferă posibilitatea și muritorilor de rând să mai facă niște bănuți, alții practică politica pământului ras: doar noi facem bani. Nicio politică. Doar business.

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    la 43 de ani viata abea incepe ca dovada e faptul ca ati facut concluzii.noi toti patsani gigea credem ca daca votam schimbam lucrurile,nu domnu erizanu nu e asa ,mai trebu ceva ca sa nu ne fie greata.

    1. @catalin codru: Putem să fim nesimțiți. Putem citi toată viața „Dimineața pe Nistru”. Sunt sigur că cei tineri n-au auzit de capodopera literaturii moldovenești. Se mișcă. Dar foarte greu. Foarte multe oportunități ratate. Guvernarea comunistă a fost proastă din cauza oportunităților pierdute.

  5. laconic şi Sincer… De la articol te trec fiorii pe spate, înseamnă că e bun.

    1. @Maxim Culacov: Mulțumesc.

    • sanda

    • 13 ani în urmă

    numai Batman,ce-ai zice si de Supermain?cred ca ne-ar fi de folos!

    1. @sanda: se poate și Ratatouille.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt