Pentru premiul Om de Cuvânt 2020 au fost nominalizați (în ordine alfabetică):
Vitalie Ciobanu, scriitor
Nina Corcinschi, critic literar
Dumitru Crudu, scriitor
Victoria Cușnir, jurnalistă radio
Andrei Ţurcanu, critic literar și poet.
Juriul este format din 5 persoane din cadrul echipei Cartier. Nu poate fi influențat. E foarte subiectiv. E onest. Fiecare membru al juriului propune un candidat. Emilian Galaicu-Păun este președintele juriului.
Cei 5 nominalizați au fost punctați de la 5 la 1 de către fiecare membru al juriului. Punctajul se face individual, fără consultări cu ceilalți membri. După calcule matematice, făcute de mine, după principiul lui Orwell – libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi plus doi fac patru – am adunat 5+5+3+4+5. Așa am obținut 22 de puncte în dreptul celui care a acumulat cel mai mare punctaj. Premiul Om de cuvânt 2020 i-a revenit Victoriei Cușnir, jurnalistă, Radio România Chișinău.
Într-o lume unde jurnalismul cultural a fost marginalizat sau eliminat complet din pagini tipărite, din grila de emisii, din emisiunile tv sau din imperiul digital de către analiști politici, cancan și președinte-televizor, Victoria Cușnir a venit în jurnalismul cultural din jurnalismul vedetelor muzicale. A recuperat lista de lecturi, citește sute de pagini pentru o emisiune matinală de o jumătate de oră. Atentă la noutățile editoriale, atentă la evenimentele literare, atentă la lumea literară. Corectă și onestă cu sistemul de valori. Nominalizată anul trecut la Om de cuvânt a beneficiat din plin de reducerea de 20 la sută: și-a cumpărat cu metrul cărți. Oricum, nu înțeleg de ce a avut nevoie de masteratul la filozofie în septembrie trecut. Avem în Librăriile Cartier toate cărțile de filozofie de pe piața de carte românească.
Premiul se acordă o singură dată unui om de cuvânt. Care se ține de cuvânt, care promovează cărțile, care participă la evenimentele Librăriilor Cartier în calitate de invitat sau oaspete, cumpără cărți din Librăriile Cartier, știe ce cărți cumpără, știe greutatea cuvântului, știe când, cum și unde să-l spună.
Deținătorul Premiului Om de Cuvânt poate procura cărțile Cartier din Librăriile Cartier la juma de preț pentru un an de zile. Finaliștii pot procura cărțile cu o reducere de 20 la sută.
Victoria Cușnir e Om de Cuvânt 2020, premiu acordat de Librăriile Cartier. Alături de Vladimir Beșleagă (2013), Maria Șleahtițchi (2014), Lucia Țurcanu (2015), Dorin Recean (2016), Eugen Lungu (2017), Mariana Jitaru (2018), Vasile Romanciuc (2019). Sunteți cu unul mai mult, sunteți oameni dragi și așteptați în continuare în Librăriile Cartier.