În Chișinăul cultural au mai rămas oameni care să umple într-o seară fotoliile Teatrului Național. Și încă vreo 50 care sunt bolnavi, sunt ocupați sau sunt plecați să-și vadă părinții bolnavi din satele Republicii Moldova. Sau sunt atât de triști în seara respectivă încât citesc Poemul bieților alcoolici. Cam asta e numărătoarea consumatorilor de spectacole.
De doi-trei ani, două evenimente culturale, dintre cele cinci sau șase, care au loc în Chișinău într-un an, se suprapun zi în zi și aproape oră în oră (cu o diferență de o oră): Ethno Jazz Festival, organizat de Ion Ștefăniță, Trigon, și Festivalul Teatrelor Naționale Românești, organizat de Petru Hadârcă, Teatrul Național Mihai Eminescu.
Aseară a fost pianul și halba de bere a lui Omar Sosa.  La jazz. Cu începere de la șase.
Și Oidip-ul lui Silviu Purcărete (cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu) după tragediile Oedip la Colonos și Oedip Regele de Sofocle. Cu Constantin Chiriac în rolul principal. Constantin Chiriac face cel mai important festival de teatru din estul și centrul Europei. La Sibiu. Vara. Biletele se epuizează mai repede decât reușești să afli că au fost puse în vânzare. Iar finele intelectuale ale Bucureștilor se duc să-l asculte pe Barâșnikov, balerinul, cum recită în rusă din Brodski. La Sibiu. La festival. Fără a ști o boabă rusa.
De aseară, scena Naționalului din Chișinău are o nouă unitate de măsură a etalonului: oidipul. Pe care l-au scăpat cei care au ascultat pianul lui Sosa.
Și cei câțiva care au rămas acasă ca să-l citească pe Ion Mureșan.