Blog

Când se topește zăpada, când se alege președintele, când se dezgheață țevile de apă puse aiurea, când pungile de plastic zboară vesel prin crengile dezgolite ale urbei, când vara nu-i ca iarna, când poeții vor să se bată în de ei și când ziua ajunge din urmă noapte, atunci Librăria din Centru vă oferă o noapte în care să vorbească poezia.
Pur și simplu, Vă așteptăm pe toți să ne citiți un poem sau două. Să fim un pic mai buni. Să ne vedem. Să discutăm. Să oferim o șansă tinerilor. Să credem că poezia este un lucru util. Să vorbim despre Matei Brunul sau Capcanele istoriei, despre Țesut viu sau Kostas Venetis. Să vorbim despre lucruri de care ne rușinăm să le spunem în celelalte zile.
Intrarea e liberă. Cărțile sunt deschise. Îngerii lui Brumaru vă așteaptă. Și Viorel este.
De la ora 18.15 până aproape de miezul nopții cărțile, toate cărțile, se vor vinde cu o reducere de 20 la sută. Librăria 9 și Librăria din Hol vor fi deschise până la 21.00. Librăria din Centru va fi deschisă până aproape de miezul nopții.

Comentarii(4)

    • catalin codru

    • 12 ani în urmă

    mi se intimpla rar sa-mi para rau ca nu-s acasa…felicitari cartier, se simte apropierea majoratului)))

    1. @catalin codru: Merci mult. Lumea zice ca a fost bine. Poeții s-au simțit bine. Publicul, foarte multe fețe frumoase și tinere, de asemenea, zic de o seara frumoasă. Hose Pablo s-a simțit bine și el. El a citit poemul „Domnișoara Esinencu”. Evenimentul a fost transmis pe Union TV.

    • Catalin

    • 12 ani în urmă

    George,
    inspirat ai fost mereu si te mentii la fel. Nu e nimic mai unificator intre noi decat asta!! Foarte rau imi pare ca nu pot sa fiu si eu prezent pe la astfel de sindrofii.As sta cuminte printre rafturi si as inspira parfumulul lor de lemn domnesc. Inflorit dintre atatea file, cu siguranta.
    Am in curte o magnolie violet ,care da sa infloreasca si ea. Astept cu nerabdare sa-i izbucneasca din firea ei launtrica, flacarile vegetale. Astazi, acum dupa amiaza, am tot privit-o insistent. Sunt sigur ca va inflori mai repede.
    O mana intinsa si-un salut!!

    1. @Catalin: Mă bucur că gerurile din această iarnă au cruțat magnolia. Cu vreo 15 ani în urmă am pus și noi o magnolie în grădină. Dar mi-au săpat-o vecinii. Credeau că e un nou sort de mere domnești.
      Ferice de cei cu magnolii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt