A apărut ediția a II-a a albumului „Lumea lui Zaharia”. Comandă cartea online pe shop.cartier.md. Încasările vor fi transferate pe contul lui Moșu, cum îl alintă prietenii pe Nicolae Pojoga. Ca să-i alinăm un pic durerea. E cancer. E după intervenție chirurgicală. Și e singur în aceste vremuri într-o garsonieră de la Buiucani.
În timpul cutremurului din 1977 Nicolae Pojoga a strâns bani pentru a ajuta sinistrații din București. S-a dus la Moscova ca să transmită prin intermediul studenților străini de la Universitatea ”Lomonosov” ajutorul. Pentru acest gest Uniunea Sovietică, țara de atunci a lui Nicolae Pojoga, i-a blocat complet liftul social A reușit să se angajeze ca fotoreporter în anii perestroikăi la Tinerimea. A făcut reportaje din zonele fierbinți ai anilor 90, a fotografiat evenimentele din Bucureștii lui 1989.
A fost fotoreporter în războiul de pe Nistru. A fost martor și a fotografiat culisele și afacerile urâte ale generalilor celor două armate implicate în conflict. A plătit. I-au ars și distrus toată arhiva personală. Album de război, care a apărut anul trecut, a fost făcut din imaginile păstrate prin redacțiile ziarelor unde a lucrat Nicolae.
Dar a găsit împreună cu studentul său, Victor Galușca, fotografiile lui Zaharia Cușnir într-o casă părăsită dintr-un sat părăsit de pe malul Răutului. Ultimii ani i-a trăit în lumea lui Zaharia Cușnir.
Noi am pregătit lansarea ediției a II-a înainte de decretarea stării de urgență. Lansare care așa și nu a avut loc.
O pun aici ca o amintire a firescului.