Istoric. Legea activității editoriale din 20 aprilie 2000 a fost elaborată de un grup de editori din Republica Moldova (Gheorghe Prini, Iurie Colesnic, Gheorghe Erizanu). Pe atunci era Asociația Editorilor „Noi”. Am înaintat-o Ministerului Culturii, condus pe atunci de Ghenadie Ciobanu. Ministerul Culturii a intervenit cu unele modificări și a prezentat-o, ca autor al legii, Parlamentului pentru aprobare.
Legea a mai suportat periodic schimbări. Dar cele mai caricaturale au fost cele din 2008, când persoane de la Ministerul Culturii, sub conducerea lui Victor Stepaniuc, au intervenit radical: editurile de stat au devenit mai importante, iar editorii privați – niște paria care fac nu știu ce. Cartea adevărată o poate face doar statul.  Prin editurile de stat. De fapt, legea avea altă prioritate decât cartea. Subvenționarea din oficiu a editurilor de stat.
Tot atunci au apărut tot felul de interziceri pentru cei care activează în domeniul editorial. Editorul era privit ca un important agent propagandistic. Care trebuia controlat.
După 7 aprilie 2009 editorii au elaborat modificări la Legea activității editoriale. Eliminarea componentelor restrictive împotriva cărții, subvenția statului pentru carte și nu pentru anumiți agenți economici, actualizarea terminologiei.
Autorii modificărilor au fost editorii (Gheorghe Prini, Mircea V.Ciobanu, Iurie Bârsa, Gheorghe Erizanu). După 7 aprilie a fost înregistrată la Ministerul Justiției Uniunea Editorilor din Republica Moldova. Am prezentat proiectul de modificări Ministerului Culturii. Care a creat un grup de lucru. Inclusiv, cu editori. S-a intervenit. Cu retușări minime. Și de comun acord. A fost aprobat în ședință de Guvern. În drum de la  Guvern spre Parlament Proiectul de modificări la legea activității editoriale a pierdut Camera Națională a Cărții și s-au înmulțit numărul de exemplare pentru depozitul legal.
Comparații. Desființarea Camerei Naționale a Cărții o fi fiind rezonabilă în cazul când ea nu funcționează. Argumentul cu fostele țări sovietice nu stă în picioare. De-a lungul anilor fiecare țară și-a creat propriul sistem pentru soluții bibliografice profesioniste. Geografia nu are nicio relevanță.
Sistematizarea bibliografică are agenți economici privați în Franța prin Electre și revista săptămânală Livre Hebdo, în Danemarca prin centrul privat DanBib, în Malta prin Publishers Enterprises Group (PEG) Ltd, în SUA prin The R. R. Bowker Co..
În unele țări, unde asociațiile profesioniste ale editorilor sunt puternice, chiar ele și-au asumat rolul de sistematizare bibliografică: Portugalia și Italia.
În alte țări sistematizarea bibliografică o fac agenții naționale, institute ale cărților, centre naționale, departamente guvernamentale, camere naționale: Spania, Slovenia, Marea Britanie, Israel, Japonia.
Sunt țări unde sistematizarea o fac bibliotecile naționale: România.
Atunci când o structură este funcțională și își face lucrul nu văd și nu înțeleg de ce trebuie desființată. Unicul lucru care mă deranjează e că poziția mea coincide cu cea a comuniștilor. Cei care au mutilat legea.
Depozitul legal. Absența democrației într-o țară poate fi măsurată cu numărul de exemplare pentru depozitul legal. În Bielorusia depozitul legal înseamnă 20 de exemplare, în Rusia – 17, în Franța – 5, în Germania – 2.
Conform actualei legi în Republica Moldova sunt 7. E democratic și aproape real să avem 1 exemplar pentru Camera Națională a Cărții, 2 exemplare pentru Biblioteca Națională, 1 exemplar pentru Biblioteca Națională pentru Copii (în cazul cărților pentru copii). Atunci aceste instituții vor avea grijă și vor prețui exemplarul.