Pe timpurile când Petre Guran era proaspăt director al ICR Chișinău, am fost invitat în biroul său de pe strada Vlaicu Pârcălab. Biroul încă nu era amenajat. Câteva cărți într-un raft. M-am uitat pe titluri. Nu erau cărțile pe care le citește Petre Guran. Văzând numele autorilor, titlurile și editurile mi-am dat seama de vizitatorii precedenți ai directorului ICR Chișinău de atunci. Lumea a venit după banii ICR-ului. Era o listă aproape completă ale abonaților la proiectele financiare ale Bucureștilor.
Petre Guran mi-a propus să editez două volume de sinteză dintre cele 8 volume (câte erau pe atunci) din Basarabia necunoscută. Am zis că mă voi gândi, voi vorbi cu autorul.
Petre Guran nu mai este director ICR Chișinău. Editura Cartier n-a mai participat la proiectele ICR Chișinău niciodată. Am lucrat cu Iurie Colesnic, cred că trei sau patru ani, pentru cele trei volume din Basarabia necunoscută. Ediție în trei volume.
Primele două volume au apărut deja. La o distanță de 2-3 luni unul de altul. În două luni apare și volumul III.
Volumele vor ajunge în bibliotecile din RM prin Programul Național de Editare. Iar 700 de exemplare le găsiți în librăriile bune din România și Republica Moldova.