Din zece în zece ani Iulian Fruntașu scoate câte un volum de poeme. A debutat în 1996, la Editura Cartier, în colecția Rotonda, cu Beata în marsupiu. Cu o prefață de Alexandru Mușina. Atunci am lansat cartea la Târgul de carte de la Cluj. Cu Sandu Vlad, prozatorul. Și Ion Mureșan, poetul. Și Gheorghe Chiriță, care mânca petale de flori. Unele petale sunt amare. Dar sunt și petale aromate. Am putea mânca și noi. Apoi am fost la Festivalul de Poezie de la Sighișoara. Cu multă poezie bună și cu mulți optzeciști. Care erau încă tineri. Iulian Fruntașu mi-a cumpărat un tirbușon. În formă de falus. Dintr-un anticariat. Arareori l-am folosit. Nu eram pudibond. Nu beam vin.
În 2006, la Editura Cartier, colecția Rotonda, apărea al doilea volum de poeme: St. Bosnia Blues. Între timp Iulian Fruntașu a fost în misiune OSCE în Georgia și Bosnia. Din Georgia mi-a adus o sabie georgiană. N-am înțeles cum a intrat cu ea în avion. Nici atunci. Nici acum. Din Bosnia, dintr-un magazin militar american, mi-a adus o brichetă  Zippo. Adevărată. Made in USA. Am aprins multe țigări cu ea. A dispărut undeva. Ca toate brichetele.
În 2016, la Editura Cartier, în colecția Cartier popular, apare antologia de poeme Să fi fost totul o mare păcăleală? Volumul se deschide cu Inedite, urmate de poeme alese din St.B.B., apoi poemul Țara mea, publicat pentru prima dată în volum, urmat de selecția poemelor din debutul Beata în marsupiu.
„Luăm țepi, dar nu învățăm,
ne uităm în ochii ciobanului
care ne mulge, ne tunde, ne-o
pune
în nopțile reci
la munte, pe dealuri.
După care
numește o stradă
în numele nostru
și atunci
suntem
fericite…”
(În drum pe strada Miorița, Chișinău. Din Inedite)