Blog

„Grecii au oferit tuturor o lecţie de patriotism, democraţie şi demnitate în raport cu sacii de bani internaţionali care s-au învăţat să dicteze.” Este comentariul socialistului moldovean Igor Dodon după Nu-ul grecilor de duminică.
Declarațiile nu au nevoie de logică.
Greaca fără profesor:
1. O țară care nu este pregătită și nu este racordată la sistemul de funcționare al UE riscă să ajungă Grecia 2015. Grecia a devenit membră a Comunității Europene în 1981 la insistențele președintelui francez Mitterand. Chiar dacă instituțiile statului nu erau pregătite pentru rigorile Europei. Argumentul președintelui francez: Europa nu poate exista fără leagănul civilizației europene. Pe atunci Grecia era la șase ani de la căderea dictaturii coloneilor. Reformarea statului era tărăgănată. Corupția înflorea. Eschivarea de la impozite era imensă. Până acu câțiva ani Grecia nu avea un sistem cadastral centralizat. Biserica ortodoxă, unul dintre cei mai mari latifundiari ai Greciei, nu plătea/nu plătește niciun impozit pentru pământ. Construcția de nave maritime este scutită de impozite. Oricum, Grecia are cea mai mare economie din Balcani.
2. În aceeași teacă nu poate exista un sistem liberal de impozitare cu un sistem social socialist.
Sistemul liberal înseamnă:
–  TVA-ul de 13 la sută;
– Dividentele  scutite de impozitare.
Sistemul social socialist:
– studenții, ca o plată pentru revoltele studențești de la Politehnica din Atena din 1973, care au dus la căderea dictaturii militare, nu au dreptul să fie exmatriculați, indiferent de rezultatele academice, au facilități sociale cu duiumul, pot fi posesori ai carnetului de student până la 70 de ani;
– vârsta pensionării e la 62 de ani;
Curiozități sociale grecești din ziarul german Handelsblatt:
– angajații Ministerului culturii primeau subsidii pentru procurarea de haine;
-curierii din ministere și departamente aveau un adaos la salariu de 290 de euro pentru ducerea documentelor;
– șoferii cu mașini diesel din ministere și departamente primeau un adaos de 25 de euro pentru încălzirea motorului;
– șoferii de autobuze din Atena primeau 310 euro suplimentar dacă nu întârziau la serviciu;
– suplimentare la salariu aveau și unii funcționari de stat care nu întârziau la serviciu;
– adaos la salariu pentru funcționarii publici care făceau copii (xerox);
– supliment la salariu pentru judecători ca să tărăgăneze procesele de judecată.
Argumentele lui Alexis Tsipras de la negocieri: „Dacă voi vreți ca eu să reduc pensiile, atunci mă leapădă nevastă-mea”.
Sistemul de funcționare al Greciei, dacă îl suprapun pe Editura Cartier ar însemna:
Costurile editoriale și de tipar al unei cărți ar fi de 100 de lei.  Per exemplar. Dar din instinct social și democratic Editura Cartier pune prețul de raft la 50 de lei. Iar pentru cei care cumpără cartea le mai oferă încă 10 lei la procurare. Iar pentru cei care o citesc Cartier le mai oferă încă 30 de lei de carte la declarația de lectură. Un exemplar de carte s-ar vinde în minus cu 80 de lei. Iar ca să existe Editura Cartier solicită „saci de bani” de la imperialiștii bancari. Când imperialiștii bancari cer banii creditați, atunci Editura Cartier face un sondaj printre cumpărători. „Doriți ca o carte să coste 100 de lei în loc de 50 de lei?” Răspunsul corect: „Nu”.
După acest eventual sondaj dodonii noștri și tsiprașii lor vor vorbi despre demnitatea și democrația cititorului Cartier. Numai că ei niciodată nu vor dori vânzări de cărți.
Dacă 2 moldoveni dintr-o sută ar citi cărțile Cartier, atunci Dodon, Usatâi, Shor end Ko. n-ar exista pe scena politică. Cititul este periculos pentru viața politică moldovenească. Politicienii au nevoie de looseri. Feriți lumea de cărți. Altfel nu veți exista!
Știu că puteți. Democratic. Patriotic. Și cu demnitate.
 
 
 

Comentarii(9)

    • DumiTrash

    • 7 ani în urmă

    Din păcate lumea de acum, nu doar din Moldova, ci și din alte părți ale lumii, visează la produse de la „Cartier”, doar că de la alt „Cartier”.

    1. @DumiTrash: Nu e niciun păcat. E o altă optică.

    • Alex

    • 7 ani în urmă

    Pentru Dodon, “Grecianaia”, Shor and Company(du-va naibi de idioti hoti) sa iei credite sa sa nu le returnezi e Patriotism si democratie. Asta au invata ei pe timpul CCCP-ului.

    1. @Alex: Nu. Tsipras n-are experiența URSS. E caracter. Nici măcar politică.

    • Maria

    • 7 ani în urmă

    1. E rau ca “vârsta pensionării e la 62 de ani” ? Da ce omul e facut ca sa robeasca pentru ‘stat’ toata viata, si imediat dupa asta sa moara? Trebuie sa fie 70 sau 80 de ani?
    2. Prezentati “Curiozități sociale grecești din ziarul german Handelsblatt”. Pe asta se bazeaza articolul dvs.? Pe parerea germanilor, care le-au vandut foarte multa tehnica grecilor, de care ei nici nu aveau nevoie, pe bani grei, prin diferite mijloace meschine ( oameni corupti si lichele in orice societate se gasesc, daca cauti, asa cum au gasit si bolsevicii in RM cand au venit, au gasit destui turnatori). Germani care acum cred ca i-au ajutat prea mult pe greci, prin credite cu dobanda, nu prin imprumut sau gratis!!! Ati verificat macar aceasta informatie prezentata in ziarele germane?
    3. Igor Dodon este asa cum este, dar asta nu inseamna ca orice declaratie de a sa este aberanta. Faceti o sinteza din mai multe puncte de vedere, si poate veti ajunge la aceeasi concluzie.
    4. Grecia are dreptul sa aiba ce obiceiuri doreste ea, sa remunereze cum vrea ea salariatii, si nici un alt stat nu trebuie sa intervina in treburile ei externe. Daca sunt asa de buni germanii sau nu stiu cine, nu trebuiau sa le vanda nimic, nici credite sa le dea, si grecii n-ar fi fost o problema astazi.
    5. “Biserica ortodoxă, unul dintre cei mai mari latifundiari ai Greciei, nu plătea/nu plătește niciun impozit pentru pământ.” – da ce Dumnezeu trebuie sa plateasca statului impozit pentru lumea pe care el a creat-o? Biserica ortodoxa greaca este un centru spiritual exceptional, este Biserica pe care Domnul a lasat-o pe pamant. Daca cineva este ateu, are o problema personala. Dar Bsierica nu-i este cu nimic datoare.

    1. @Maria: 1. Ar fi excelent ca să ieșim la pensie la 50. Sau la 40. Dar sistemul de pensii nu se creează ca în povești. Cineva trebuie să cotizeze financiar. În lipsa îngerilor sunt nevoiți să facă asta oamenii. Grecii pentru greci, nemții pentru nemți…
      2. De fapt, informația se referă la tot felul de suplimente salariale ciudate. Dacă ar fi bani suficienți în Grecia, atunci ele au dreptul la existență. Nicio problemă. Este firesc ca un credit să fie cu dobândă. E economie elementară.
      3. Nu comentez toate declarațiile lui Dodon. Și nu mă interesează. Fac sinteze. Mai fac sinteze. Dar nicidecum nu pot ajunge la același punct de vedere cu Dodon.
      4. Sigur. De acord. Dacă are resurse. Esențial: nu grecii sunt o problemă. Guvernul Tsipras și precedentele guverne grecești au fost și sunt o problemă. Prin corupție și demagogie.
      5. Dumnezeu nu plătește niciun impozit. Dacă Dvs ziceți că „biserica ortodoxa greaca este un centru spiritual exceptional”, atunci altcineva zice că „Islamul este un centru spiritual exceptional”. Și constat deloc ateic decapitarea televizată a creștinilor, femeilor, musulmanilor sau ateilor de către cei care sunt „excepționali” din Statul Islamic din Irak și Levant. Mă sperie excepționalii. Și credincioșii bolșevizați.

    • Nic Arsa

    • 7 ani în urmă

    Excelent este articolul-eseu. Excelent este și răspunsul dat hiper-entuziastei susținătoare a „excepționalismului” grec, „vatră a umanității”, dar, mai ales, ortodox, latifundiar, stat-în-stat, neplătitor de impozite și nepăsător la toate cele.

    1. @Nic Arsa: Mulțumim. De obicei, enoriașii sunt foarte activi. Foarte agresivi.

  1. Maria, ai perfecta dreptate in tot ce ai spus. Asta e marea lor problema, ca nu plateste Biserica Ortodoxa impozite. Cu siguranta, daca ar fi flatit taxele, acum nu ar mai fi in faliment. Sa fim seriosi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt