Blog

Em.Galaicu-Păun în interviu cu Mihail Vakulovski. În Observator cultural. Despre noul roman „Țesut viu”. Va apărea în colecția „Rotonda”. În toamnă.
„ – Domnule Emilian Galaicu-Păun, ați anunțat un nou roman, din care am putut citi un fragment la „Bun de tipar“, în Tiuk!, cînd l-ați terminat, cum a decurs scrierea lui, i-ați găsit și titlul?
– Scriu de peste un deceniu la acest roman-palimpsest (sau, vorba bunicii: „din tort în tort“), Țesut viu. 10 x 10, în care Decalogul își dă mîna cu Decameronul, cele 10 capitole fiind tot atîtea „căsuțe“ ale unui șotron ce poate fi „sărit“ atît în ordine numerică (cap. 1, 2, 3 etc.), cît și urmînd indicațiile de lectură ale autorului (cap. 1 – cap. 5; cap. 9 – cap. 2; cap. 3 – cap. 6; cap. 7 – cap. 8; cap. 10 – cap. 4); altfel spus, un soi dechassé-croisé continuu, unde locurile și epocile se schimbă ca-ntr-un caleidoscop, chit că personajele rămîn aceleași, de la un cap la altul. Scrierea acoperă ultimii 40 de ani, mai exact, de la moartea lui Iuri Gagarin, în 1968, la evenimentele din 7 aprilie 2009 din Chișinău, și o geografie ce se extinde de la satul de baștină al naratorului la Petropavlovsk-Kamceatsk, via Moscova, Paris, Berlin, Antananarivu, Beijing etc., etc. Totodată, romanul se vrea un Pomelnic, în care cei trecuți la Vii ajung, rînd pe rînd, să se alăture celor Adormiți, în timp ce morții dragi revin mereu în discuție, amintire, acțiune. De fapt, nu există frontiere etanșe între lumea noastră și lumea cealaltă, ambele funcționînd ca un tot întreg. Nu în ultimul rînd, scriitura ca atare devine pe parcurs din „suport formal“, „temă principală cu variațiuni“. 9 din cele 10 capitole au apărut în Vatra, Secolul 21, Hyperion, Sud-Est, Semn, nu în ultimul rînd Tiuk!. Păstrez o scrisoare deosebit de emoționantă de la regretatul Gheorghe Crăciun, care se arătase foarte interesat de roman, după ce citise în Vatra un capitol, „Drăguța lui Șaleapin“ (ceea ce e de înțeles – ne întîlnim în multe privințe cu cel care a dat literelor române Pupa russa, de-ar fi să amintesc doar obsesia pentru o scriitură corporală, vezi și opinia dr. Aliona Grati: „Ca și la Gheorghe Crăciun, personajul echivoc al lui Em. Galaicu-Păun exersează ritualuri de descoperire a trupului volatil. Microscopia conglomeratului de senzații în halou devine echivalentă cu o experiență spirituală. Simțul tactil prevalează, mîna efectuînd arpentajul ființei pentru a-i da acesteia consistență textuală“). Mai mult decît atît, în toamna lui 2006, Gheorghe Crăciun se prinsese să-mi fie redactor de carte, amintindu-mi că, la rîndu-i, a avut șansa de a-l avea pe MHS (care a și scris prefața la Pupa russa). Nu a mai apucat, săracul! Închin acest roman memoriei lui Gheorghe Crăciun.”

Comentarii(8)

    • catalin codru

    • 12 ani în urmă

    chiar voi face o tentativa sa-l citec pe galaicu -paun .pana acum toate incercarile au esuat,din pacate.in schimb ii port un respect deosebit pentru activitatea domniei sale.cand eram student la nu mai tin minte ce manifestatie/nu eram un tinar cuminte/am vrut sa-l bat asa usor,sa-l intreb -cei ba cu pletele tale ,esti pank sau hipi?cineva mi-a spus -e poet cataline.si l-am lasat in pace.poetii merita toata stima.ii doresc multa inspiratie si sanatate.

    1. @catalin codru: Colegii de la școala nr.1, de pe timpuri, când îl vedeau pe coridor, spuneau că „uite, trece Jesus”. Așa mi-a spus Ernu. Romanul va putea fi citit în doze mici. Practic, fiecare text este autonom.

  1. Dar parca intentiona sa-l publice la Polirom? Am vazut pe facebook un mesaj al sau catre Lucian Dan Teodorovivi in care propunea manuscrisul editurii, invocand o mai veche intelegere…

    1. @vasgar: Pe Facebook se face PR, se dă în stambă, ca să te vadă lumea, se agață domnișoare. Nu cred că se fac înțelegeri. În mod public.

  2. @Gheorghe Erizanu
    Da, ai dreptate – facebook-ul e un templu eliltist. Dar de ce sa te joci de-a promovarea cu un titlu care e fundamental, esential (as spune, hotarator) pentru tine ca autor? Un titlu (si o carte) care va ravasi, va cutremura Europa… Cel putin.

    1. @vasgar: E un titlu important pentru autor. A lucrat 15 ani la el. Și, doar știi bine, autorii țin la opera lor mai ceva ca mamele chinezești la copiii lor. Nu e un lucru condamnabil. Să lăsăm Europa și să ne aducem aminte de adresarea lui Heliade debutanților: „Scrieți cât veți putea și cum veți putea, dar nu cu răutate…” . Ca editor îmi apăr și eu copiii mei. Spre deosebire de Polirom Cartierul încă nu este o uzină de făcut cărți. Prin țeava A intră manuscrisul și prin țeava B iese cartea. Suntem încă în faza cavernelor. Studiem măruntaiele manuscriselor. Le lipim. Le dezlipim. Ne bucurăm. Ne întristăm. Lucruri mărunte.

  3. OK! M-a derutat putin mesajul cela de pe facebook. Bine ca si-a regasit liinistea creatoare la Cartier.
    Succes autorului si Editurii.

    1. @vasgar: În timp ce unii servesc cu ocazia căderii Bastiliei alții păzesc liniștea creatoare. E o ocupație și asta. Merci mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt