Blog

Fotografie de Cosmin Bumbuț, 1994.

În 2020 Maia Sandu obținea victoria în fața lui Igor Dodon, președinte pe atunci, cu 943 0006 voturi (57,72%) față de 690 615 (42,28%).

După patru ani de mandat extremi de grei – pandemia, războiul, refugiații, criza energetică, inflația – a obținut votul a 929 964 de cetățeni (55,33%). Aleksandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor, a fost votat de 750 644 de cetățeni (44,67%). Pentru Sandu sunt cu 13042 de voturi mai puține decât în 2020. Știu sigur cum a fost pierdut un vot dintre cele 13 mii. E al tatălui meu. N-a mai apucat aceste alegeri. Altfel, grosso modo, Maia Sandu și-a păstrat alegătorul pe parcursul acestor ani. Este o performanță incredibilă. În ciuda măsurătorilor și sperietorilor cu care era amenințată președinta Sandu încă din februarie trecut. Este primul președinte ales de popor în cei 30 de ani de istorie a Republicii Moldova, care obține al doilea mandat consecutiv. Și este doar meritul ei.

Stoianoglo 2024 are cu 60 de mii de voturi peste Dodon 2020. În seara zilei de duminică Aleksandr Stoianoglo a avut un discurs matur și corect. Este un act de curaj, știind că Moscova pregătea destabilizări în masă. Și trebuie să apreciem gestul.

Aleksandr Stoianoglo s-a comportat în acest scrutin de parcă el a avut loc în 2020. De parcă războiul ruso-ucrainean e undeva în Oceania. De parcă Rusia nu e un stat agresor. Lumea s-a schimbat radical. Nu este loc de politica mânzului blând. Cealaltă vacă nu mai dă lapte. Dă venin. Și nu e metaforă.

Este o victorie a cetățenilor Republicii Moldova. În fața Federației Ruse. Niciodată ingerințele ruse nu au fost atât de agresive, brutale și cu costuri imense. Rusia a investit împotriva Maiei Sandu peste o sută de milioane de euro. Este cu mult peste toate costurile tuturor partidelor din România din ultimul scrutin.

Cetățenii Republicii Moldova s-au comportat exemplar. Foarte mulți dintre ei au vize de reședință în altă parte decât locul de trai. Duminică s-a circulat bară la bară, în ambele sensuri, și la nord (unde am fost), și la sud (unde a fost fratele meu).

Diaspora s-a mobilizat, pentru prima dată, într-un număr atât de mare. Au fost 340 de mii față de 250 de mii în turul doi din 2020. Cetățenii Republicii Moldova vor să fie lăsați în pace din îmbrățișarea frățească a Rusiei.

Profesia de jurnalist a fost reabilitată în această campanie. Avem o presă care merită tot respectul. În studenția mea din anii 80 am citit o carte a unui ziarist de la Bild, care s-a infiltrat și a lucrat sub acoperire un an sau doi. Apoi a venit cu un material de investigație. Părea dintr-o altă lume. Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu au demonstrat că au curaj, sânge rece și determinare, publicând două materiale de Pulitzer. Iar Ziarul de gardă devine un nume de referință în presa noastră. Cutia neagră de la TV8 a publicat o investigație despre vacanța lui Stoianoglo de la Karlovy Vary. Iar Jurnalul a găsit și publicat documente cu plecările și cumpărarea preoților moldoveni de către Moscova. Organizarea dezbaterilor de la postul național de televiziune, Moldova1, au fost pregătite exemplar. Chiar dacă Stoianoglo n-a fost prezent, organizarea și asumarea dezbaterilor de la Moldova 1 a fost un gest al profesioniștilor.

Polițiștii lui Viorel Cernăuțeanu, prin efortul din ultimele săptămâni, aveau șansa să revină la onoarea polițistului de la 1992, când și-au apărat patria cu arma în mână. Dar i-am văzut azi dimineață, la prima oră, oprind aleatoriu mașini, care nu încălcau nicio regulă, băgându-și olfactivul în gura șoferilor. Am avut un sentiment de jenă. Au revenit rapid la „ați servit băuturi alcoolice în ultimele 24 de ore?”

Înaintea turului doi oamenii de cultură s-au implicat direct, cei mai mulți cu subiect și predicat, în susținerea Maiei Sandu. A fost o implicare sinceră și onestă. Cu foarte multe nume importante. Fără cultură nu există nici cultura politică. Iar politicul are orizontul pe creștet. Nu cunosc dacă cei de la BI2, care au cetățenia Republicii Moldova, s-au implicat. Dar importanți oameni de cultură, care ar putea avea cetățenia Republicii Moldova pentru merite culturale, au ieșit cu apeluri: Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Bogdan Crețu, Cristian Fulaș, Dan Pejovschi, Ada Milea și lista poate continua.

Din neputință sau din înțelegerea democrației din manuale universitare, aș accepta, dar am mari dubii, deținuții din Republica Moldova, care, de obicei, votează cu cel aflat la putere, în prezidențialele actuale au votat cu Aleksandr Stoianoglo. Probabil, pentru sloganul său.

Niciodată în cei 30 de ani lucrătorii Moldsilva n-au fost lăsați fără salarii înainte de alegeri. Salariile lor întârzie în mod obișnuit. De 30 de ani. Dar acestea sunt primele prezidențiale în care datoriile au fost lăsate după alegeri.

În provincie, membrii PAS, care s-au înscris în partid cu o lună înainte de alegerile locale, obținând funcții importante și devenind consilieri raionali sau locali, s-au pierdut prin galbenul molcom al toamnei și nu erau de găsit în campania de susținere a candidatului lor.

Una dintre lecțiile reportajelor Ziarului de gardă: seniorii au energie, vor să fie utili. Pensia nu este o soluție. Suntem obligați să le creăm condiții ca să fie utili societății. Ei vor să fie utili. Și e mai bine să-i angajezi în scopuri nobile decât în interesul lui Șor.

Și lecția care trebuie învățată de la Șor: soluții există oricând. Fii cu un pas în fața adversarului.

E pentru parlamentarele de anul viitor.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt