Blog

Duminică, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova vom decide, dacă rămânem în zona gri a Europei sau ieșim din ea. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova decizia de modificare a Constituției aparține cetățenilor.

La 27 august 1991, după perestroika lui Gorby și după puciul nereușit de la Moscova, majoritatea parlamentară a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova.

În 1994 a fost adoptată de către parlament Constituția Republicii Moldova, după negocieri nocturne între echipele lui Mircea Snegur și Petru Lucinschi, fiecare dintre ele încercau să taie din atribuțiile oponentului politic (Mircea Snegur era președintele republicii, Petru Lucinschi era președintele parlamentului), după acceptarea de către clasa politică de atunci cu statul de neutralitate, articolul 13, pct. 1 (denumirea limbii, modificat în 2023-24) și articolul 13.2 (limba rusă, limbă de comunicare, rămas în vigoare și în prezent).

În anul 2000 politicienii de atunci au modificat Constituția. Din interese pur personale. „Să-l aibă pe cineva care să-i ducă portfelul.” Președintele republicii putea fi ales de către parlamentari. Și a fost ales în două rânduri.

La 4 martie 2016 Curtea Constituțională a revenit la controversata revizuire a Constituției din 5 iulie 2000. Și prin Hotărârea nr.7 a Curții s-a revenit la alegerea președintelui prin votul cetățenilor.

Duminica viitoare fiecare cetățean al Republicii Moldova poate modifica Constituția. Personal. Un vot DA pentru integrarea în UE, spus apăsat, peste 65 la sută, va însemna începutul ruperii definitive de zona gri și nesigură a Europei.

Un NU spus UE va însemna că ne vom bălăci în zona gri, nesigură, turbulentă, fără viitor a Europei încă, cel puțin, o generație.

O victorie la limită va fi percepută ca o victorie amară. Care va mai avea nevoie de alte și alte lupte cruciale între „a fi și a nu fi”. Care vor fi date de nepoții noștri. Câți vor mai fi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt