Drumul pe care l-am făcut sâmbătă din Chișinău până la Tudora nu are nimic comun cu pelerinajul lui Coelho până la Santiago de Compostela. Nu pot să scriu „Jurnalul unui mag”. Nu cred că acest drum îmi va schimba viața radical. Și nu era vorba de un pelerinaj.
Am plecat cu mașina. Pentru prima dată în sudul Basarabiei. Căutam indicatoare pe traseu. Anunț cârcotașii că ele sunt. Dar în exemplare unice.  Dacă îl scapi din prima, atunci îngerul tău călător are chip de curcă chioară. O Mazdă vișinie cu numere ucrainene m-a depășit de patru ori. Eu n-am depășit-o niciodată. Mergea nervos și aiurea. Nu am cunoștință și nici imaginație prin ce lanuri se pierdea.
Drumul e lat și bun, cum mi-a spus cândva un bistrițean, care m-a trimis pe un drum de munte plin de serpentine, probabil, lat pentru o căruță cu un singur cal și spălat de apele munților. Uneori fredonam „Taxi” cu „Drumurile din București”.
În linii generale și pe drumuri deocheate  am ajuns la podgoria Luchianovilor. Cu șapte ani în urmă Sandu, care era într-un crâng plin cu fazani, cu mure și cu visuri frumoase, le vorbea prietenilor despre fabrica pe care o va construi, despre vinurile bune pe care le va face. Unul dintre prieteni se gândea fără glumă că va trebui să-l ducă pe visător la medicul cunoscut de la Codru (Socola Chișinăului). În afară de crângul acela cu mure în jur era „teren arabil” cu toată flora botanică ingenuă a Basarabiei.
Eu am văzut o fabrică cochetă unde se produce „Et Cetera”. Merlot-ul din acest an probabil va fi tot atât de bun ca roada anului 2005.
Seara, la intrarea în Chișinău, am scăpat unicul indicator. Drumurile Moldovei sunt făcute pentru moldoveni. Și e bine să circuli doar în localitatea ta. Poeziile lui Mihai Eminescu și drumurile Basarabiei se învață pe de rost. Altfel te părăsesc îngerii buni. Și va trebui să citești „Jurnalul unui mag” de Paulo Coelho. Sau, a doua zi, să te duci la Bâlciul Olarilor din Iurceni și să-ți cumperi o femeie de Cucuteni.