Blog

Duminică, 28 iunie, eu votez Dorin Chirtoacă. În turul doi. Pentru Chișinău.
Decât să fiu canalie, mai bine rămân prost.
Prefer să fiu prost printre proștii mei decât să fiu numit „măi, daun” și „bâki” de către șmecherii lor. Care vor deveni foarte agresivi în patru ani de mandat roșu. Și-l vor depăși în aroganță pe Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă va rămâne o mare dezamăgire pentru Chișinău. Dar după încă patru ani.
Opțiunea Carol Schmidt. E frumoasă. Romantică. Bună. Dar pentru alt scrutin.
Înroșirea nordului Republicii Moldova de către Renato Usatâi e un amalgam dintre
1) „vejlivâi celovecik” al unui birou marginal din Kremlin;
2) „polojeneț” pentru nordul RM;
3) asul din mânecă pentru șantaj și presiune asupra Occidentului (printr-o eventuală transnistrizare a nordului RM prin Usatâi) pentru obținerea unor dividente de siguranță personală pentru guvernatorul Moldovei.
Duminică va fi 28 iunie. Probabil, anul 2015.
A fost odată ca niciodată o poveste de succes. Republica Moldova: septembrie 2009 – vara 2014. Cu oameni săraci. Cârcotași. Cu un hanat al judecătorilor. Cu justițiarii DA. Cu liberalii încăpățânați. Cu un PLDM decimat și napoleonizat. Cu un PD șmecher care joacă șah pe un sâmbure de răsărită. Cu un oligarh. Cu o ghindă care se vrea oligarh. Cu un platon care te cheamă la „alba câștigă, neagra păgubește” în sistemul bancar și cel al asigurărilor. Cu un voronin îmbătrânit în moldovenismul primitiv. Cu socialistul dodon adus via Kremlin din Avarul lui Moliere. Cu structuri ale statului care lucrează pentru unul sau două SRL-uri. Cu un comisionar care din când în când vine și oferă sfaturi.
Și cu noi, proștii, care am mai rămas.

Comentarii(12)

    • alina

    • 9 ani în urmă

    O imagine de cosmar: tara mea de-acasa, un “bolnav inchipuit”, care a ramas prea mult timp in mrejele propriei imaginatii. Si s-a imbolnavit de-adevaratelea.

    1. @alina: Vine și coma. Se vede.

    • Eugen

    • 9 ani în urmă

    Meriti sa traiesti intr-o tara de tot rahatul si intr-un oras ca dupa razboi cu asemenea gandire.
    Noi ceilalti care am mai ramas in Moldova si nu ne-am zombat in a vota pentru un marlan care numai a vorbi si a fura stie, tre sa ne strangem catrafutele si sa o f**em din gara. Undeva cat mai departe de Europeanul din fruntea Chisinaului care nu si-a scos niciodata nasul din colonita (sau curul lui) ca sa vada ce inseamna cu adevarat un oras european.

    1. @Eugen: După prima propoziție mai sunt propoziții. Poate le citești. Și pe ele.

    • Catalin

    • 9 ani în urmă

    Nu imi place sa o spun GEORGE, dar la voi acasa nu s-a votat niciodata CU ADEVARAT. Si de data sta se va VOTA ..ceva !
    Ca sa ajungeti la votul dupa care tanjiti,mai intai trebuie sa ALEGETI…ceva.INDIFERENT CE !Abia apoi sa va decideti ce e de facut. Si cum.

    1. @Catalin, @Alina: Știu. Atât doar că atunci când vom vrea să le arătăm copiilor noștri strada, vom descoperi că cei ce vin din urma noastră nu mai sunt în urma noastră. Ai luat-o pe altă stradă. Iar noi doar o vom vedea.

    • Catalin

    • 9 ani în urmă

    ALINA,
    Am mai auzit/citit ”teoria” cu…”bolnavul inchipuit”.Nu merge. Nu tine. Nu are acoperire.Are …trecere si se explica prin altceva:RSS MOLDOVENEASCA.Acum traverseaza strada- o vezi?Pana mai deunazi statea INCA pitita dupa colt.

    • alina

    • 9 ani în urmă

    Catalin, nu e teorie, e cosmarul – devenit realitate – al generatiei mele. E si cosmarul meu personal. Si nu trecutul (defuncta RSSM) ma ingrozeste acum (mortii sunt, in general, inofensivi),ci postsovietismul “prosovietic” care ocupa tot mai agresiv si trecerea de pietoni, si strada.

    • Catalin

    • 9 ani în urmă

    ALINA&GEORGE
    Nu te stiu, Alino !! Cu George, ne tot batem capul…”p-acilea”,d-o darabă de vreme, cum s-ar putea face sa mai creasca cotele apelor culturale ale Prutului ,înnisipate rau de tot in cei 50 de ani de…Adica ,stii tu . El mai reuseste, chiar reuseste Alino , sa mai traga de șenal, sa mai urce in aval sa lase puetul liber sa creasca ditamai sturion grozav pe DUNARE-N JOS.Uite ,George a avut gura de aur, si-a stupit in sân pâna dracul i-a perit din cale , dupa care cu țolu-n cap a dat vot!Si s-a intamplat ce s-a intamplat.A ALES!Puțini, totusi , stiu asta.SA ALEAGA lunga cale a alesului bobului de lumina dintr-un ocen de intuneric.Natalia Morari n-a stiut. Asa ca , MARELE nostru ANONIM de sus i-a pus in poala neghină din abundență.Neglijenta, EA a varsat-o pe jos s-o culeaga cine-o vrea in ritm de salse si foxtreturi(sic!) de…
    ”I pak, dau stire domniilor voastre za lucrul turcului…” Cati ani sa tot fie de-atunci Alino? George ? Chiar atata scarbavnica de vreme a trecut peste noi? Aproape 500 de leaturi? Iar EL inca mai murura in soapte:” i pak ,dau de stire…i pak dau de stire…i pak

    1. @Catalin: Alina este autoarea volumului „Constantin Stere: singur împotriva tuturor”.

    • Catalin

    • 9 ani în urmă

    Mai, George! E minunat!Mi se intampla cateodata sa am …nas fin!!Am citit din scoarta in scoarta C. Stere a lui ZIGU ORNEA.Fireste ca vreau sa citesc si aceasta carte !De fapt am vazut alaltaieri cartea doamnei Alina la libraria ”Corina”.
    Stere a fost de vre-o patru ori la Arad !!Pe cand se certau …aia cu aia din PNT(activii cu pasivii si impacati apoi de Stere)
    George, s-ar putea sa ma vezi in carne si oase la tine in batatura librariceasca,pe duminica, 5 iulie a,c, ! Sunt cu ”aia” de le zice UNIONISTI. Sau cum?Ca ma apuca frica !! Poate reusesc sa o conving pe colega mea de salon sa ma lase sa zbor pana acolo( cu masina unui baiet banatean mare admirator al Basarabiei)Adevarat, doar luni am iesit dintr-o spitalizare de 10 zile.
    Hai, ca mai tinem legatura !! Doamne ajuta! Sarutam dreapta doamnei Alina!

    1. @Catalin: Mulțumim. Vă așteptăm. Sănătate! „Singur împotriva tuturor” e o completare perfectă după imensa monografie a lui Zigu Ornea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt