În curând, la Editura Cartier, va apărea cartea lui Igor Munteanu Idei politice și clivaje ideologice. Prefața este semnată de Cristian Pîrvulescu. Deoarece campania prezidențială este în toi, demagogia stă în capul mesei. Și după două mii de ani.

„Socrate nu era un elitist în sensul pe care-l acordăm noi acestui termen astăzi. De fapt, el nu căuta să despartă un anumit grup preferat de alții prin intermediul dreptului de a vota, ci punea la temelia votului competența de a rezolva probleme în mod rațional și calificat. Și se pare că nouă adeseori ne scapă diferența existentă între o democrație bazată pe rațiune și democrația bazată pe certificatul de naștere. Căpătând dreptul de vot prin actul de a fi atribuiți ca cetățeni ai unui stat/regim politic, mulți dintre noi nu pricep distincția de a vota în mod conștient și rațional – o meteahnă pe care Școala lui Socrate nu ar fi putut să le-o ierte contemporanilor săi, mai ales pentru că grecii se temeau cel mai mult de răutățile demagogilor. Grecii antici au avut experiențe cumplite cu acei demagogi.

Unul dintre ei, Alcibiade, un influent, bogat, charismatic și energic reprezentant al aristocrației din Atena, și-a făcut un titlu de glorie din a ridiculiza libertățile de care erau mândri cetățenii orașelor grecești, îndemnându-și conaționalii să pornească o incursiune militară în Sicilia, încheiată cu o catastrofă umilitoare pentru Atena.

Socrate, care știa prea bine cât de ușor se lasă prostiți oamenii de către politicienii care își doresc să fie aleși în poziții publice, transmite prin dialogurile sale metafora unei dezbateri între doi candidați, unul care are meseria de doctor și altul, care este proprietarul unei prăvălii de dulciuri. În această dezbatere, proprietarul prăvăliei de dulciuri s-ar exprima în felul următor: „Fii atent, doctorul îți vrea răul, fiindcă toate medicamentele lui sunt amare, ele pot face rău, iar doctorul te impune să le bei. Este clar că doctorul nu-ți poate da dulciurile pe care eu ți le-aș putea da.” Iar Socrate, în așteptarea răspunsului din partea audienței sale, spune: Credeți cumva că doctorul ar putea să răspundă la această provocare? Pentru că răspunsul corect ar fi: „Da, medicamentul nu-i dintre cele mai plăcute, dar el te lecuiește, ceea ce ar fi trezit o mare nemulțumire, probabil, printre potențialii alegători, nu-i așa?”. Din păcate, am uitat multe dintre avertizările lui Socrate în privința democrației, și asta deoarece am preferat să vedem modelul democratic ca o sumă a lucrurilor de la sine înțelese, în loc de a o trata ca pe un proces, eficient doar în măsura în care își atinge scopurile dorite de cetățeni, preferând astfel, conform parabolei lui Socrate, aroma dulciurilor în locul medicamentului adevărat.”