În epocă numele lui era mai cunoscut decât al lui Ernest Hemingway, Ian Fleming, Roal Dahl sau George Orwell. Cu Hemingway a fost corespondent de război în Spania. Cu Fleming, Dahl sau Orwell au fost colegi la „Ministerul Adevărului”, structuri ale propagandei britanice care luptau cu propaganda lui Goebbels.

S-a născut la Berlin. Fiind supus britanic. A făcut școala la Berlin. A fost adjutantul lui Ernst Rohm, unul dintre cei mai vechi tovarăși ai lui Hitler, ucis de ultimul în Noaptea Cuțitelor Lungi, în 1934.  La petrecerile sale din apartamentul din Berlin Rohm „cădea mort de beat cu fața pe masă”, Hermann Goring era găinățat pe costumele sale albe de către papagalul lui, iar Putzi Hanfstaengl, comisarul de presă al lui Hitler, cânta cu mâinile lui grase la pianul cumpărat special pentru el. 

A fost singurul ziarist britanic care l-a însoțit pe Hitler în campaniile sale electorale din 1932, 1933. A scris reportaje despre Războiul Civil din Spania, ocuparea Europei de către Hitler, fiind corespondent de război.

În 1940, Hitler, în Reichstagul plin ochi cu politicieni, generali, anunța că „ e sătul de cuceriri”, că își luase revanșa pentru umilitorul Versailles, luase înapoi teritoriile pierdute și le propune britanicilor pace: „În acest moment simt că am datoria față de conștiința mea să apelez încă o dată la rațiunea și la bunul-simț al Marii Britanii… Nu văd niciun motiv pentru care războiul ăsta să continue.” Răspunsul britanicilor a venit într-o oră. Neașteptat de repede. Într-o germană perfectă, „Hochdeutsch”, de la secția germană a BBC-ului. A fost un răspuns deosebit de obraznic. Făcut de cineva care cunoștea foarte bine atmosfera din Germania de după pierderea Primului Război Mondial. Numele lui era Tom Delmer, care semna Sefton Delmer, cel mai cunoscut ziarist britanic în Germania.

„Nu doar mesajul era șocant, ci și modul în care fusese transmis. Anunțurile BBC erau, de obicei, reținute. În acest caz, limbajul era la limita jargonului de șanț din Berlin – deși foarte atent rostit, tensionat și conștient de teatralitatea gestului…”

„Propaganda era o obsesie pentru naziștii mai în vârstă – o considerau una din cauzele pierderii Primului Război Mondial.” Goebbels, un scriitor ratat, era convins că „propaganda avea un singur scop – cucerirea maselor”. Era influențat de tehnicile moderne de propagandă ale britanicilor din Primul Război Mondial.

Obsesia lui Goebbels era radioul. Hitler n-a avut acces la radiul național până a ajunge la putere. „În primul an de la preluarea puterii, Goebbels a transmis la radio cincizeci de discursuri de-ale lui Hitler.”  „Dacă scrisul și cititul te obligă  să stai și să gândești într-o formulă rațională, radioul putea face apel la o zonă instinctuală.” Ca să ajungă la un public cât mai mare naziștii au produs un aparat de radio ieftin și elegant, „Volksempfanger”. În 1945, 65 la sută dintre germani dețineau un aparat de radio.

„Ca să-l învingi pe Goebbels, capul propagandei naziste, trebuie să le dai oamenilor mai mult Goebbels.”

Și Delmer l-a inventat, pentru început, pe der Chef, „titlu pe care Dermer îl auzise de la membrii anturajului lui Hitler”. Care avea să imită pe unde scurte și avea să vorbească „ca un soldat prusac cu gura spurcată, rasist și plin de resentimente. Pe Churchill avea să-l numească „evreu bețiv”. (…) Niciun german n-ar fi suspectat vreodată că propaganda britanică își insulta propriul lider în asemenea hal.” Personajul și discursul lui au fost atât de reușite încât serviciile secrete americane au crezut că au identificat o celulă de rezistență antihitleristă în Germania. Le-au oferit informația sensibilă britanicilor. Ultimii, după o perioadă, au recunoscut că celula de rezistență germană se află la Woburn Abbey, reședința ducilor de Bedfordshire, în Anglia.

Der Chef lucra pe câteva paliere:

• Răspândirea de știri tulburătoare printre germani, care să inducă sentimentul de neîncredere și de sfidare față de guvern, nu atât din motive ideologice înalte, ci din banale slăbiciuni umane;
• Crearea decalajelor dintre partidul nazist și armata germană;
• Nu creează niciun grup politic în Germani. Der Chef nu e pentru idealiști;
• Nu propun ascultătorilor niciun program politic;
• Știrile trebuie să arate ascultătorilor că „fiecare e pentru sine” și orice german inteligent trebuie să o urmeze.

După 70 de ani principiile propagandei lui Goebbels și Tom Delmer au fost preluate și învățate de propaganda rusă.

„Propaganda îți permite atât să renunți la responsabilitate, cât și să te bucuri de dominație. Acest lucru face parte din înțelegerea psihologică pe care Kremlinul o oferă populației. Poți să te identifici cu sentimentul supremației, dar nu trebuie să porți vreo povară a vinovăției.” Punând eticheta de naziști ucrainenilor, Kremlinul îi plasează în zona subumană și permite uciderea lor în masă. Așa a apărut Bucea, unde civili ucraineni au fost împușcați doar pentru că sunt ucraineni.

Propaganda rusă și-a diversificat mesajele pentru a exacerba clivajele dintre oameni:

• Celor de dreapta din America și din întreaga lume le spune că „Rusia luptă împotriva drepturilor LGBT în Ucraina”;
• Celor de stângă le spune că „Rusia luptă împotriva imperialismului occidental;
• Suprematiștilor albi le spune că „Rusia este ultimul bastion al adevăratelor valori europene și al „puterii albe”;
• Iar popoarelor din Africa și Asia că rușii sunt prietenii adevărați ai popoarelor de culoare colonizate și luptă împotriva colonialismului occidental.

Această carte minunată despre Delmer putea fi scrisă doar de un Delmer al vremurilor noastre: Peter Pomerantsev. Născut în Kîiv, obligat de regimul sovietic să părăsească „lumea luminoasă sovietică” împreună cu părinții disidenți, face școala la Londra, ca și Delmer la Berlin, lucrează în televiziunile ruse la începutul anilor 2000, apoi devine unul dintre cei mai atenți și sensibili analiști ai propagandei ruse.

Așa spun cărțile.

Cum să câștigi un război informațional. Propagandistul care l-a păcălit pe Hitler, de Peter Pomerantsev. Traducere din engleză de Ioana Rotaru. Editura Cartier, colecția Cartier istoric, legată, 296 pag.

(Pentru Veridica.md)