Am fost o singură dată la sediul editurii Cartier, acum câțiva ani. Nu mai rețin etajul la care am urcat în clădire, dar îmi amintesc că în momentul când am intrat mi-am spus că exact așa trebuie să arate sediul: un fel de ca acasă foarte liniștit, cu oameni care își fac treaba și sunt mândri de asta. Un fel de open space cu câteva birouri și camera separată unde Gheorghe Erizanu trăiește înconjurat de cărțile lui și un calculator pe care nu vrea să-l schimbe pentru nimic în lume. (Și mai interesant e faptul că suntem în 2025 și Emilian Galaicu-Păun încă nu are telefon mobil, e și ăsta un fragment de folclor urban din Chișinău.) Multe cărți, ferestre largi, aproape nimic altceva, nu așa ar trebui să arate o editură?
Oricum, sentimentul pe care l-am avut a fost acela că m-am întors acasă după o călătorie și tot ce îmi trebuia era o ceașcă de cafea. Ceașcă pe care am și primit-o. Și un loc de fumat – pe care l-am găsit la capătul coridorului – cu vedere la oraș. Iar la parterul blocului e Librăria din Hol. Alături, o terasă cu multă umbră. Ce mai poți să-ți dorești?
Cristian Fulaș
Ce a însemnat Editura Cartier pentru autorii Cartier? Publicăm o serie de texte, care au apărut inițial în „Cartierul literelor”, un proiect (revistă, podcast și film) dedicat figurilor & momentelor importante ale culturii române, realizat de un cristian.
Mulțumim autorilor care au răspuns invitației și mulțumirile & recunoștința noastră pentru un cristian.