Ne-am întâlnit în aeroport. Așteptam copii să vină de pe aiurea.
Nu ne-am văzut de pe când copiii noștri învățau la liceu, aici, în Chișinău. Eram tineri. Speram că tranziția se va încheia și vom intra într-o nouă spirală socială sau istorică (pentru cacofonie).  Cu afaceri, copii școliți, gata să preia afacerile noastre embrionare și cu noile lor cunoștințe să le dezvolte. Copiii erau duși dimineața la liceu. După masă, la o sală de sport; apoi, la o școală de limbi străine; mai târziu, la lecții suplimentare de matematică. Ordinea poate fi schimbată. Librăriile intrau în programul obligatoriu săptămânal. Duminicile de februarie și martie erau pentru olimpiadele raionale, municipale, republicane sau competițiile sportive.
Între timp, feciorul lui, a făcut ingineria la o școală prestigioasă. Din Anglia. Băiatul a luat licența. A fost rugat de părinți să se angajeze la Londra. Un an. Până se va obișnuia fiică-sa cu noul mediu. A trimis-o la arhitectură. Ea voia la design sau la o școală de business. Tatăl a convins-o să facă o facultate cu o profesie clară.
După un an feciorul și-a întrebat tatăl dacă poate veni la Chișinău, la cele 15 hectare de nuci, frigiderul de o mie de metri pătrați, firma de drumuri sau mai rămâne la Londra. Tatăl a zis să mai stea un an. Alături de sora sa.
Feciorul a mai lucrat inginer un an. La Londra. Acum tatăl se gândește: poate mai rămâne un an, mai vedem, poate, peste un an, venim și noi la Londra.
Suntem încă în tranziție. Am pus niște kilograme în plus. Am pierdut câte ceva din podoabele capilare. Am descoperit că ducem cu noi niște boli, ca să nu fim singuri și triști. Lucrăm. Ca proștii. Ne așteptăm copiii. De Crăciun și de Paști. Și, uneori, ne întâlnim în aeroportul din Chișinău. Modernizat, cu mai multe rute, cu parcare etajată, cu duty free-uri la ieșire și la intrare. Cu bilete avia mai scumpe decât la Iași. Chiar dacă de câțiva ani suntem în spațiul unic european. Cu taxă plătită de către noi pentru modernizarea aeroportului, valabilă și după concesia lui.
Va mai trece un an. Mai vedem. Nu mai avem perspectiva a două cicluri electorale, monșer. Murim pe nuci. Și asfaltul va fi pus de alții.