„Astăzi fac 17 ani. Până la 7 ani, când nu înțelegeam prea multe, aveam dreptul să-mi aleg alesul. Fiind copilă îmi plăcea dantela, dulciurile și Ștefan cel Mare. Prima mea iubire era ca un copil. Îi plăceau torturile. Îi stătea bine cu prosoape. Și citea ”Frații Jderi”. Lumea îi spunea Mircea Snegur.
A doua mare iubire a fost un tip înalt, subțire și cu păr ondulat. Dar l-am ales pentru bancurile pe care le știa. Avea câte unul pentru fiecare moment din viață. Și citea Montesquieu. Lumea îi spunea Petru Lucinschi. L-am iubit. Și el m-a iubit. Până în iulie 2001.
La nici 7 ani împliniți mi s-a interzis să visez. De atunci n-am mai ales pe nimeni. Mi-a fost arătat unul. Mi s-a spus că ăsta-i cel prorocit. În primii patru ani nici nu s-a atins de mine. Nu m-a iubit. Și nu l-am iubit. Era cu mine, dar umbla cu altele.
Când mi-au apărut coșurile, mi-a spus, că voi trăi cu o femeie. Eu n-am vrut să merg împotriva lui Dumnezeu. Și de atunci în fiece zi sunt bătută și violată.
Azi fac 17 ani. Vreau și eu să iubesc. Vreau și eu să fiu iubită. Îmi dau deja seama că feți-frumoși pe cai albi nu există. Și bărbații sunt ca locurile în parcare. Cele mai bune au fost deja ocupate. Dar dați-mi dreptul la vis. Cel puțin odată în patru ani.”
Așa spunea Constituția cu doi ani în urmă. După doi ani tot aia spune.