Șoferii de tiruri au făcut cozi ore și zile întregi și înainte de începerea războiului din Ucraina. Războiul, care a blocat exporturile prin vămile moldo-ucrainene și comerțul naval în Marea Neagră, a făcut ca o problemă de frontieră, lăsată de pe o zi pe alta, să devină o problemă internațională.

O soluție de fluidizare a traficului sunt vămile și punctele de control comune. A fost o încercare timidă, de câteva săptămâni acu 20-25 de ani. Intrarea României în UE și abandonarea RM Kremlinului în anii 2000 au împărțit frontierele din nou și le-au împins în vechile construcții ale punctelor de control pe pământ românesc și pe pământ românesc din RM.

Autoritățile de la Chișinău și București susțin că un stat UE și un stat non-UE nu pot avea puncte comune.

Ieri, 22 mai, președintele polonez Duda și președintele ucrainean Zelenski au convenit să creeze puncte comune de trecere a frontierei polono-ucrainene. Pentru fluidizare. Polonia e stat UE. Ucraina e stat non-UE și este și într-un război.

În ucraineană și în poloneză se poate. În româno-română nu se poate.

Nu știu dacă experții care au mai rămas la Expert-Grup și nu sunt încă în guvern au făcut vreodată analiza costurilor mărfurilor care stau în vamă zile în șir. Am un interes de bleg: cu câte zile, luni, ani întârzie economia RM din cauza timpului lung de trecere a vămilor?

Cu 10-12 ani în urmă am întrebat un demnitar RM de ce nu facem autostrăzi. „Am făcut analize. Nu există transport pentru ele. Traficul e mic.” Astăzi traficul e mare. Dar suntem fără autostrăzi.

Degeaba suntem deștepți, dacă suntem proști.