Blog

Ieri, pe un timp parșiv, la ora 19.13, la Librăria din Centru, vizavi de Ministerul de Interne din Chișinău, a fost asasinat poetul Emanuel Alexandru.
Emanuel Alexandru, pre numele său adevărat Filarie Girnat, a fost învățător de muzică la Moscova în anii 70. După anii 90 a revenit acasă, unde a continuat să predea solfegiul elevilor de la o școală medie de la periferia Chișinăului. Și-a ogoit singurătatea cu versuri.
Un nepot cu numele Vasile Lupan sau Vasile Lupu, nu se știe nici astăzi exact numele, a găsit obiectul zăbavelor sub formă de manuscris într-o mapă neagră și a decis să-l prezinte unui editor. Întâmplător, a fost ales Eugen Lungu, cel mai mare editor al Chișinăului. Așa a ajuns mapa neagră cu versuri semnate de un anonim cu pseudonimul Emanuel Alexandru la Editura Arc.
Eugen Lungu a fost forțat de nepot să citească primul poem. Martorii zic că Eugen Lungu a început plictisit și fără poftă să citească încă un poet din miile pe care i-a citit. Neforțat de nepot a trecut la al doilea poem. La al treilea poem era convins că are în față un mare poet.
Așa a apărut volumul Verde regal.
poză
Nepotul, obraznic și fără lecturi literare, l-a rugat pe Eugen Lungu să trimită cartea la critici literari din România. În scrisoarea de răspuns, punctual, Eugen Lungu l-a anunțat pe nepotul insistent că a trimis cartea pentru recenzii criticilor George Călinescu și Eugen Lovinescu la București și lui Sante-Beuve la Paris.
Eugen Lungu, un Le Carre al literaturii, la un moment dat a vrut să cumpere tot tirajul din Verde regal.  Ca să-l ardă.
Aceasta a fost prima tentativă de asasinare a lui Emanuel Alexandru.
Iurie Bârsa, directorul editurii Arc, s-a opus cu o vehemență financiară exemplară. S-a gândit că va putea vinde carte la un preț mai bun decât cel de cost care voia să-l achite Eugen Lungu. Sau poate a avut alte motive.
Grație lui Iurie Bârsa cartea, în 70 de exemplare, a ajuns ieri la Librăria din Centru. Unde s-a vândut cu 50 de lei.
Iar seara, pe un timp parcă împrumutat din romanele lui Stephen King, în fața scriitorilor Em.Galaicu-Păun, Mircea V.Ciobanu, Maria Șleahtițchi, Vasile Romanciuc, Dumitru Crudu, Silvia Caloian și curajosului Oleg Brega a fost comisă abominabila crimă.
poză (1)
Asasinul poetului Emanuel Alexandru apare în această imagine. Are peste 60 de ani, păstrat uimitor de bine pentru bărbații Chișinăului, are înălțimea de circa 1,70 m. Aseară purta un trenci albastru-închis și un chipiu Gavroshe.
Numele asasinului este Andrei Țurcanu, criticul literar și poetul, semnatarul Declarației de Independență. Care în 2001 a scris poemele. Le-a pierdut într-un computer vechi. În 2011 le-a găsit întâmplător într-un alt computer. L-a inventat pe Emanuel Alexandru, pe nepotul Vasile Lupan sau Vasile Lupu, mapa neagră și Verdele regal.
Iar Eugen Lungu a probat: poeții anonimi au șanse să fie publicați. Dacă poezia e bună.
 
 
 

Comentarii(12)

    • dionisie crevet

    • 8 ani în urmă

    Totusi Andrei Turcanu ramane o mare canalie, si in plan politic (o demonstreaza trecutul lui lucinschinist), acum si in planul falsificarilor literare. Cine-l va crede de acum inainte, e un naiv sau un cretin. O masca caraghioasa este si chipul lui de mare aparator al lui Paul Goma! Pazea! Un antiroman, consilier fervent al lui Lucinschi, nu poate apara o cauza nobila. Deacum inainte poate sa tot ploua necontenit, nicio apa nu-i va spla mizeria sufleteasca. Feriti-va de farsori! Sunt cei mai periculosi indivizi. Chiar si imbraati in haina aparent nevinovata a poeziei.

    1. @dionisie crevet: Nu e o falsificare. E vorba de o mistificare. E altceva. Într-o literatură unde parcă nu se întâmplă nimic e bine să avem și noi Emil Ajarul nostru. Și e o demonstrație că sistemul de valori încă funcționează. Prin Eugen Lungu. Dacă era alt editor, atunci, mă îndoiesc, că depunea vreun efort ca un anonim să apară. Sunt nevoit să-i dau dreptate lui Mircea V.Ciobanu: nu legați biografia de poezie.

    • dionisie crevet

    • 8 ani în urmă

    Trebuie de vazut inca in ce masura poemele lui A.T. din “Verde Regal” sunt ale lui A.T. In celelalte carti de poezie, in care “marele” critic si poet A.T. semneaza cu numele lui de botez nu prea e multa poezie, chiar aproape deloc, pe aici-pe colo este cate-o sclipire, dar in rest, slabut de tot… Se poate verifica chiar si cu tot ce a postat anterior A.T. pe fb. Deci, daca este vreun detectiv literar pe la noi, trebuie sa-l angajeze cineva mai banos sa vada in ce masura “Verde regal” e original. Poate peste ani vom avea parte de un alt show demistificator.

    1. @dionisie crevet: Trebuie de văzut dacă Andrei Țurcanu e Andrei Țurcanu.

  1. Sărmanii anonimi cu porecle de crustaceu 🙂 … Dacă nici cînd stuchesc spre un literat, nu spre un nacealnic, n-au curaj să iasă de după gard, îmbrăcaţi cu izmenele proprii, ce pretenţii să ai de la ei …

    1. @Lucian Postu: Încercăm să le răspundem calm. Până ne scot din sărite.

    • Ion

    • 8 ani în urmă

    Am fost la lansare si regret. Tot spectacolul mi-a trezit un mare dezgust pentru personajul Andrei Turcanu. E in firea lui sa se produca in halul asta. Are scoala buna, de batran kgb-ist. Il stim de mai de mult, din tineretile lui zbuciumate. Te apuca rasul acum cand scrie pe undeva ca ii este sila de actualii politicieni. E-he-he! Cine vorbeste! Un mare “patriot”, slujitor al lui Lucinschi. El care cere o casa pentyru Goma si tot critica primaria pentru cate si mai cate, de ce nu-i ofera un colt din casa lui frumoasa de la Ialoveni? Curios, pe ce bani a facut-o? E oribil sa stii ca tipi de genul asta se baga in literatura. Nu-i de ajuns ca au scarnavit cu faptele lor injositoare politica. In rest, sa fie sanatos si sa-i mai faca din cand in cand praznice lui Emanuel Alexandru.

    1. @Ion: N-am știut că poezia e pizmașă.

    • petrica crabu

    • 8 ani în urmă

    domnul crevete!de unde atita pizma!scrieti mai bine?aveti si un nume mai adevarat?

    1. @petrica crabu: Sunt nume pentru laude, sunt nume pentru injurii.

    • Florin O.Z.

    • 8 ani în urmă

    Semnarea Declarațiilor de Independență sunt fenomene extrem de rare în istorie. La americani fusese 1776, iulie, ziua a 4-a. Doar la români (… Oare să fi fost și la alții ?!?! … Republicile baltice ?!?! … ) au fost două, datate 21 mai 1877 (Mihail Kogalniceanu o declarase în Parlamentul Romaniei, în numele întrgului popor român) și, mai apoi, mai aproape de ziua de azi, pe 27 august 1991. Conform articolului din ro.wiki, “Declarația a fost adoptată și semnată de 278 deputați în parlament la 27 august 1991. Actul original a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar un document identic a fost restaurat în 2010.”
    Deduc următoarele.
    a.) Așa-zisul „pluralism multi-disciplinar” este pe deplin funcțional la români.
    b.) Actul original a fost intențional distrus (de către cei care au sperat ca planificata lovitură de stat va fi reușit). „Actul original a ars” precum aproape întreaga Bibliotecă Universitară din București în decembrie 1989. Vai, vai , vai, … cum e cu povestea aia neverosimilă cu coincidențele (?!?!).
    b.) “Andrei Țurcanu, criticul literar și poetul, semnatarul Declarației de Independență,” (evident, unul din cei 278) este nu numai prezent activ la scrierea istoriei românilor, dar și la cea a istoriei literaturii, poeziei și critice literare în “limba noastră cea română.”
    Deși, altundeva, altcândva, poetul Ion Mureșan zicea,
    “Facerea lumii
    Și a fost seară.
    Și a fost dimineață.
    Dar asta a fost demult.
    Și o singură dată.”
    (Ion Mureșan, „cartea Alcool”, pagina a 7-a, Editura Charmides, 2010)

    1. @Florin O.Z.: Ce-mi sunt dragi aceste completări enciclopedice. Și cu un text din Mureșan ca happy end.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt