Blog

Republica Moldova e chipurile un imperiu. Are trei țări incorporate: chipurile Transnistria; chipurile Găgăuzia; chipurile Republica Moldova, restul.
Republica Moldova, probabil, e o țară europeană.
Chipurile este condusă de o coaliție pro-europeană. Chipurile are un președinte pro-rus. Chipurile face reforme. Chipurile caută ceva.
Probabil, vor fi alegeri parlamentare. Tomnatice. Chipurile democratice.
Vițelul blând care suge de la două vaci e, probabil, un proverb.
Chipurile Republica Moldova e un vițel. Care suge chipurile de peste 20 de ani de la Vaca Rusia și de la Vaca Europa. Probabil, în 20 de ani vițelul a devenit bouț. Chipurile cornutele mari în Republica Moldova nu sunt înțărcate la 20 de ani. Nu sunt, probabil, pășuni.  Chipurile nu este nici lapte. Chipurile din caritate e lăsat mai mult în pruncie.
Probabil, bouții în Republica Moldova trăiesc foarte mult. Specialiștii noștri în gerontocrație nu cunosc asemenea specimene longevive și cu o pruncie atât de îndelungată în altă parte a lumii.
Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache nu a fost de găsit în librării. Acolo se vorbește despre bouțul lui Serafim. Care era frumușel. Dar era tare demult. Recent am găsit Raportul anual al Serviciului Național de Inteligență al SUA, tradus integral de Dan Dungaciu. Cu alineatul despre Republica Moldova.
Pe achipuite ne-am așezat chipurile pe harta lumii.

Salvează
Salvează
Salvează
Salvează

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt