Războiul este foarte aproape. Când statul înregimentează rezerviștii. Sunt luați soții, tații, oameni care au ore la școală. Brusc, școala nu mai are nevoie de tine. Soția și copilul nu sunt întrebați. Statul are nevoie de tine. Te ia. Ca să te pregătească pentru invazia în Cehoslovacia.
Maică-mea a considerat că locul cel mai sigur pentru mine, care aveam un pic peste un an, este în nordul RSSM, la Pererita, lângă Lipcani. La bunica.
Trenul de Cernăuți venea pe linia a doua. Eu am urlat din gură de șarpe că nu vreau în borta aia. Mama îmi spunea că un ofițer s-a oferit să mă liniștească și s-o ajute. Eu am ținut una și buna: „Eu nu mă duc în borta aia!”
Frica de bortă, de liniile ferate, care-mi păreau extrem de înalte și ascuțite, uleiul de pe pietre, și-au găsit loc în memoria mea. E adevărat, credeam că eram mai mare. Prea clar îmi era tabloul.
Zilele acestea aflu că, de fapt, plecare mea era legată de invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia. Casa mămucăi din Pererita, sat pe malul Prutului, părea cel mai sigur loc din lume. În august 1968.