Ar fi putut fi în manualele școlare. Dacă debuta în anii 70. Când au debutat cei de o seamă cu el: Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Hadârcă, Iulian Filip, Vasile Romanciuc. Dar spre deosebire de ei, care au acceptat inițial să fie caligrafii poeziei basarabene, apoi tribunii din anii 90, Eugen Cioclea a fost tribunul din oficiu. A scris poezie și a trăit poezie.  Douăzeci de ani. Fără carte publicată.

Ar fi putut fi fratele basarabean al lui Mircea Dinescu.

Numitorul comun, prima carte, i-a apărut abia în 1988. Intra în literatură cu Vsevolod Ciornei și Valeiriu Matei.

Optzeciștii au zis că e al lor. Și l-au introdus în antologia Portret de grup. Dar în Câmpia Borges și într-o realitate „abia tangibilă” a optzeciștilor basarabeni Eugen Cioclea intra ca AC/DC în concertul lui Mustea.

Eugen Cioclea. 22 martie 2009. După spectacolul „Dați totul la o parte ca să văd”. Fotografie de Veronique North-Minca

A scris foarte puțin. A băut foarte mult.
„Sunt cel mai trist poet din Europa” (din poemul Apel)

„voi concura în fleacuri, direct, cu Casanova,
iar după tămbălău voi cuceri vreun pisc
european cum este, blea …,
Moldova.” (din poemul Jaba)

„Am stat și eu la masa lor.
Cu o condiție. Să tac.
Vorbeau pe rând, vorbeau în cor –
Eu trebuia să mă prefac.
(…)
Am stat și eu la masa lor
numai că n-am prea stat domol.
– Ce vreți să fac, le-am zis,
să mor?
Duhnea a morgă,
a formol.” (din poemul Cina irodică)
 
„Totul se-ntâmplă
în ultima
zi.
 
Soarta îmi extrădează ființa
către nesorți.
 
Lovesc în cuvinte
cu stângul –
din partea cealaltă
de porți.” (Dincolo)
* * *
Îmi povestea unul din colegii de presă, de cafenea ai lui Eugen Cioclea:
– Salut! Ce mai faci, Eugen?
– Pașiol nahui! De două zile caut o literă. Și nu o găsesc.
* * *
Eugen Cioclea a fost coleg de cameră și de grupă cu Anatoli Karpov. Erau la matematici. La Moscova.
Karpov își făcea lecțiile de șah pe Cioclea. Cioclea se răzbuna la dame. La jocul de dame.
Erau printre cei mai buni studenți. Aveau cinci (nota maximă din URSS) pe linie. După anul patru, în aceeași zi, Cioclea și Karpov au depus cerere de plecare de la facultate. Mai aveau un an până la încheierea studiilor. Decanul n-a reușit să-i convingă să-și retragă cererile.

Karpov a devenit în câteva rânduri campion mondial la șah.

Eugen Cioclea a devenit poetul care i-a oferit demnitate poeziei române din Basarabia.
* * *
În 2001, la Cartier, în colecția Rotonda, apărea Dați totul la o parte ca să văd. Era al treilea volum publicat de poet. La un interval de zece ani. Alte dimensiuni apărea în 1991 la Editura Hyperion. Debutase în 1988, grație Perestroikăi, cu Numitorul comun.

Textul celui de-al treilea volum „a fost prezentat editurii în decembrie 2000. S-au tras trei sute treizeci și trei de exemplare, fiecare purtând semnătura poetului. Lucrarea damnează drepturile autorului.”
De fapt, în loc de „poetului” era scris „comandatarului”. Eugen Cioclea și-a plătit volumul. Cu ajutorul lui Anatol Stati, președintele ASCOM-Grup. Și a încercat să-l vândă cu 111 dolari americani. Era prețul poeziei. Și nu era exagerat. Volumul a fost cumpărat de Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor de atunci. În baza acelui volum, procurat de Mihai Cimpoi, Eugen Cioclea a luat Premiul USM pentru 2001. De alți cumpărători eu nu am cunoștință. Se zice că mai erau vreo trei. Se mai zice că Cimpoi a cumpărat vreo trei exemplare. La diferite ocazii.
Am și eu un exemplar.
* * *
Eugen Cioclea a murit sărac și fără bani. Literaturile mici și țările sărace au scriitori minori cu multe cărți și ceva bani. Și scriitori mari. Cu o singură carte. Și fără bani.
* * *
Cartea este însoțită de trei citate:
din Al.Cistelecan, cel mai important critic de poezie din România de la 89 încoace;
din regretatul Alexandru Mușina, unul dintre cei mai importanți poeți și teoreticieni ai Generației 80 din România;
din Claudiu Komartin, unul dintre cei mai importanți poeți ai Generației 2000 din România.

„Când i-a aşezat pe optzeciştii basarabeni pentru portretul său de grup, Eugen Lungu l-a pus în capul rândului pe Eugen Cioclea. Era un loc de două ori cuvenit: o dată prin vârstă, ca decan al optzeciştilor de peste Prut, şi a doua oară prin anticipările de autenticitate optzecistă. Cu o adiere din Esenin, atât cât să se simtă o undă de candoare dramatică şi de afectivitate rănită, dar cu atât mai activă, Eugen Cioclea opera într-o scriitură corosivă (chiar şi-n poemele erotice), de directităţi tranşante, cu un nerv pamfletar ce zvâcnea între scârbă şi revoltă. Insolenţa ingenuităţii şi câteva incidenţe tematice din registrul revoltei candorii îl apropie uşor şi de Dinescu, dar mai degrabă accidental. Graţia violentă a imaginaţiei şi cinica notaţiilor duc poezia lui Eugen Cioclea dincolo de ritualitatea rostirii şi de festivitatea imaginativă, angajând-o în interogaţia existenţială imediată şi crudă. O exasperare caustică stă de fond atitudinilor abrupte din poeme, cu sintaxa adesea ruptă în fâşii de angoasă.” (Al. Cistelecan)

„Eugen Cioclea e o revelație. Este un poet evident superior lui Mircea Dinescu.” (Alexandru Mușina)

„Fără Eugen Cioclea, literatura română este un pian cu câteva clape lipsă.” (Claudiu Komartin)