51% dintre români nu au cumpărat cărţi în 2009, arată un studiu prezentat de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii.
Nonconsumul de cărţi a urcat în 2009 cu 6 procente, faţă de 2008, respectiv de la 46% la 51%. Datele au fost prezentate în cadrul campaniei „În căutarea cititorilor celebri”, iniţiată de Ministerul Culturii, în scopul promovării lecturii în rândul tinerilor.
Potrivit unor date din 2008, 34% dintre respondenţi nu citesc cărţi, articole, reviste de specialitate şi 22% citesc doar o dată sau de două ori pe lună. Un studiu din 2005 arăta că 56% dintre respondenţi nu au cumpărat nicio carte în 2004, iar 55,4% nu au citit deloc cărţi în cursul aceluiaşi an.
Potrivit Barometrului de Consum Cultural 2005 privind rolul bibliotecilor, jumătate dintre clienţii bibliotecilor citesc zilnic, aceştia reprezentând 25% din totalul populaţiei.
De asemenea, 51% dintre clienţii bibliotecilor îşi procură cărţi din librării şi abia după împrumută de la bibliotecă.
Centrul de Studii în Domeniul Culturii a elaborat şi patru profiluri de cititori.
Primul este tipul orientat spre carieră, reprezentat de tineri între 21-30 de ani, cunoscători de limbi străine, slabi consumatori de programe TV şi cititori de literatură de specialitate. Ei sunt posesori de biblioteci personale medii (100-500 volume), în care cele mai multe cărţi au fost achiziţionate înainte de ’89.
Al doilea tip este reprezentat de cititorii ocazionali, femei casnice, muncitori (31-40 de ani). Slabi posesori de cărţi (până la 50 de volume în bibliotecă), citesc rar, dar se uită la televizor, în special la programele de divertisment.
Cel de-al treilea tip, tipul achizitiv, se constituie din subiecţi migranţi de la ţară la oraş (40-50 de ani), cu studii medii. Sunt posesori de biblioteci mari (peste 500 de volume). Se uită mult la televizor, la toate genurile de programe.
Ultimul tip de cititori practică un consum educaţional sau de necesitate. Ei sunt imobili, trăiesc în zone fără infrastructură culturală şi sunt consumatori de televiziune.
Mutilatul
cum a achizitionat primul tip de cititor carti pana la varsta de 1 an?
in 1989 un tip de azi 21 de ani avea 1 an
in 1989 un tip de azi 30 de ani avea 8 ani
Barometrul de Consum Cultural are nitica problema cu matematica
Gheorghe Erizanu
@Mutilatu: Sunt încântat. Cititorii acestui blog sunt mai înțelepți decât mine. Mai atenți. Și mai cârcotași. Pot să devin sociolog sau Flacără Violetă. Probabil că barometrul a suportat un atac ezoteric. Și cifrele arabe n-au rezistat.
Vladimir B.
: “în care cele mai multe cărţi au fost achiziţionate înainte de ’89”.
Dar asta înseamnă că literatura existentă în casă a fost achiziţionată de părinţii celor care au acum între 21-30 de ani. Simplu. Asta i-a şi făcut consumatori de literatură & cunoaştere! Procentajul lor este însă insignifiant!