Am început a pune întrebări cam devreme. Nu știu dacă părinții mei și mămuca (așa se spune bunicii prin părțile Lipcanilor) erau tare fericiți. Puneam cam multe. Și wikipedia era la o distanță de 30 de ani. Era ușor să explici unui prunc ce-i cu luna. După aia, când am început a umbla singur hai-hui prin sat, au început întrebările celea deocheate.
În Pererita verile erau răcoroase. Probabil erau prea mulți nuci, meri și vișini bătrâni. Și nimeni nu știa de încălzirea globală. Iar roua ținea până aproape de amiază.
În fiecare mahala era câte o casă mai răsărită. Cu grădină mare. Cu pomi bătrâni. Cu iarbă în ogradă. Și acea iarbă n-avea tradiționalul găinaț de rață sub dudul bătrân. Cu o poartă care n-a fost deschisă ani la rând. Dar casele, grădinile arătau așa de parcă stăpânii au plecat alaltăieri la Cernăuți. Se mai rețin pentru câteva zile la piață. Până își vând marfa. Nimeni nu intra și nimeni nu ieșea din acele case. Nici copiii nu săreau zidul ca să fure cireșe sau mere văratice. Și nici nu căsăpeam hulubi cu praștiile noastre. Construcția de praștii era o industrie supermodernă în Pererita. Ne întrecem la inovații cu „Patriot”-ul americanilor. N-am mai văzut praștii atât de performante prin alte locuri. Și performanțele în doborârea hulubilor erau mari. Dar vânatul era la biserica părăsită și la depozitele kolhozului. Niciun vânător de hulubi nu îndrăznea să-i doboare de pe streșinile și de pe șindrila acelor case. Nimeni nu știa ale cui sunt ele. Nimeni nu vorbea de ele. Și tot satul avea grijă de ele.
Li se zicea „brosovaia”. De la rusescul „părăsit”. Erau casele gospodarilor care au fost deportați în Siberia.
Și satul îi aștepta să se întoarcă.
Astăzi trei sferturi de sat e părăsit. Și nici copiii nu mai fac acele praștii care se întreceau cu „patriot”-ul american.
Liberalii pot să interzică simbolurile comuniste. În memoria gospodarilor care n-au mai ajuns la acele case. Alături de interzicerea simbolurilor fasciste. Nicio diferență. Pe acelea le-am văzut în Lipcani, un fost târg cu foarte mulți evrei.
Altfel suntem Republica Brosovaia. În așteptarea gospodarilor. Care s-au dus să vândă ceva la piață. Pentru mai bine de o jumătate de secol.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Mircea
Principalul era sa gasesti o creanga ramificata ca un Y, apoi bine cioplita, trebuia sa gasesti o camera de bicicleta nu prea rea si un papuc de piele mai vechi pentu limba de forma deja potrivita. Era un lucru aproare clandestin: acasa tata si la scoala profesorii le confiscau. Hulubii nu prea îi nimeream, dar la ferestre mergea bine… chear si acasa, ori la biserica închisa de peste drum, tot “parasita”, ca si acele case, unde vre-o douzina de copii ne petreceam timpul liber vara. Satul traia.
Totus una din acele case nu a ramas pustie. Era casa gospodarilor Covic. A devenit scoala. Acum vre-a 4 ani l’am întîlnit pe Grigore Covic la Paris, care înainte ca rusii sa-i deporteze au tecut Prutul cu parintii, apoi a devenit inginer la Iasi. Nu a mai fost în sat. Dar acum nu prea poate…
Nu cred ca satul va muri vre-o data, ca si Tara. Dar se transforma, si prea repede pentru viata unui om.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Ai putea fi învinuit pentru înaltă trădare. Documentele pentru fabricarea praștiilor se transmiteau, în mare secret, doar pentru persoanele de încredere.
Frumoasă completare.
catalin codru
daca e sa vorbim de prastii,atunci noi orasenii vam depasit.la noi se faceau trei tipuri de prastii.prima e aia rudimentara despre care scrieti aici-epoca bronzului,apoi mergeau alea facute din sirma groasa cu izolator din plastic la care se folosea un cauciuc fin numit ,,molocika,,.ca si munitie se fabricau proectile speciale ,tot din sirma dar ceva mai subtire in forma literii u numite ,,shpuliki,,.daca gaseai si banda de izolare ,,izolenta,,de culoare rosiie ca sa-i faci manerul mai comod atunci erai foarte stimat si capatai un statut deosebit in societate.asta era epoka ferului-izolat!al treilea tip era prastia in forma de arma de vanatoare ,cu ficsator de proectile,cu tragaci si tinta-epoca industriala .aproape de curte noastra se afla uzina ,,mikroprovod,,unde se gaseau tevi subtiri din sticla numite ,,trubociki,,.impuscam din ele din toti plaminii cu lipucika si mazare uscata.cate odata izbucneau rasboaie intre curtile din zona,vanataile erau un semn al vitejiei .dupa filmele din vacanta pline de indieni apareau si arcurile dar nu tineau mult, parintii repede ne dezarmau considerandu-le foarte periculoase.de sabii, sulite nu mai vorbesc.iata ce trecut glorios si belicos am avut eu prin jungla urbana din cartierul
botanica!
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Le-am trecut pe toate. Inclusiv, pistolul cu țeavă. Inclusiv, rămas cu urme de praf care mi-au intrat între degetul mare și arătător. Noi vorbim de arme serioase. Nu de jucării de la oraș.
Catalin
George, George
Placutu-mi-au si mie la copilaria mea, cea banateana si plina de arsite cumplite, prastiile celea de care faci vorbire.Si trageam si noi dupa …porumbei.Si case parasite de gospodari, erau si -n satul meu. De nemti… De romani… Plecati si ei in Siberia ori prin Baragan sau pe unde or fi fost dusi. Bunica isi taraia slapii prin curtile pline de buruieni cat casa sa le primeneasca incaperile deschizand ferestrele. Le-a tot deschis pana si-a plinit sorocul ei pe pamant, si nu s-au mai intors. Evrei n-am avut. Doar sotia farmacistului neamt-o frumusete cu par roscat si piele ca portelanul. Ne premia cu cate o bomboana”stollwerk” cu ciocolata pentru fiecare prastie rupta in fata ei. Iti dai seama? Ammm… ne lingeam degetele si ea, radea. Cateodata , in fata portii se arata si fiica-sa si radea…
In rest, tot asa ca pe la voi. Kolhoz ne-au spus parintii ca se cheama cele acareturi confiscate de la unul , altul- case cu curti pline de trandafiri care mai de care mai mirositori. Dar nu intrasera inca buluc si cu cerere in ele, iscalita in fata militianului din sat. Ce-mi pasa mie de ele si ale cui or fi fost?! Pana cand, intr-o zi, plecand spre iscoli mai inalte, ma trimisesera acasa spunandu-mi sa nu ma mai intorc pana nu aduc adeverinta cum ca bunicul si tata sunt “colectivisti”. Si-am adus. Ce era sa fac si mai ales sa faca dansii?
Dupa care, in celalant an, m-au dat sa iau ore de matematica, fiind cam certat cu ea, la un dom prof (basarabean) de la voi(nu spui de unde ca de m-aude fii-su , ma bate!) cu care ma chinuisem si in scoala cea elementara. Cu el, bunicul meu mai tragea cate-o dusca de vin bun, duminica dupa masa, amintidu-si, ca sa vezi, de Basarabia. Unul fiind taman basarabean, celalat -bunicul- trimis de straja pe Nistru. Ca granicer.
Gheorghe Erizanu
@Catalin: Am dat o fugă până la Garâna. E frumos Banatul.
Roxana
Intotdeauna il puneampe varul meu care este mai mare decat mine cu cativa ani buni sa imi faca acea prastie si arcuri cu care trageam dupa mere 🙂
Gheorghe Erizanu
@Roxana: Pașnică ocupația. Niște robini hoozi.
catalin codru
ma-ti facut sa surid si mi-am amintit de anii pe cand eram scolar si veneam in vizita la buneii materni.taranasii cand se intorceau de la pascut vitele veneau la poarta buneilor si ma chemau pe ulita,eram un fel de melquiades din naratuinile lui marquez care ii punea la curent cu ce mai e nou pe la oras.puteam sa le livrezi vrageli ore in sir,ei stateau cu gurile cascate,iar la plecare mai adaugam ceva in rusa si ii bagam in ceata definitiv.poate erati un sat mai shmecher ,dar distanta pina la chisinau pune destule motive pentru indoeli temeinice)))
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Cernăuții erau mult mai aproape decât Chișinăul. Și era o vorbă prin sat. Cei din târg sunt „șlepcari”. Țăranii umblau cu pălării.
Catalin
George, ai fost tu la Garana? Ti-a placut? Chiar ti-a placut?
Gheorghe Erizanu
@catalin: Fost la Garâna. Frumos concertul de sâmbătă. Frumoase, foarte frumoase locuri. Mâncat ladoși. Mâncat vârșli. Văzut moară de apă. Văzut munți frumoși. Văzut un maț imens care se numește Reșița.
Catalin
George!!
Ai fost la Garana, chiar ai fost!! Daca ai mancat si…varsli, sigur ai fost!! Concertul de jazz !! Morile de apa… Lasa Resita. Un sat mai maricel ajuns… oras. Adunati din toata Romania “socialista”! Si plin de “Soimii patriei” imbracati tricolor:pantalonii galbeni, cravata rosie, palarioara albastra.”Ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare? Ceausescu, nenea!” Nu-si faceau cumva slana fripta afara in fata blocului? N-aveau cumva si capre sa le mulga pe-nserat?
Si totusi, Banatul, George!! Banatul Montan sau Banatul de Munte(munce, pra banateneste!)Dobar dan i zdravo, druje!!
vladimir b.
Apropos de Gărîna! Eram întrt’n sat de prin preajma Reșiței, hai să-i spunem Iabalcea. Ne-am dus să vedem adăposturile de vite, pe care țăranii locului le țin puțin în afara satului, osebit de case. În curtea fiecărui adăpost – cîte o fîntînă care se umple cu apa din jgheburi, dacă plouă, apa asta o beau vitele, găinele. Ei bine, stînd de vorbă cu un țăran, acesta a scăpat vorba, precum că un lot se îngărînase…Eram debusolat, la ce se referea, l-am întrebat pe amicul nostru din Reșița, care mi-a spus exact ce înseamnă: ceva podidit de vegetație, înburuienat, lot aproape de netrecut; astfel era, se pare, cîndva Gărîna, fostul Wolfberg al pemilor, care au trăit acolo mai bine de două veacuri. Românii i-au zis acelui loc/sat Gărîna, pentru că era de netrecut, cu vegetație și copaci foarte compacți. Acum, mai ales datorită celor 16 ediții ale festivalului de jazz – a devenit l’ombilico del’mondo în materie de jazz. Noroc că doar 4 zile pe an.
Altfel vulpile din zonă ar căuta un alt loc de pripas!
Gheorghe Erizanu
@vladimir b.: Frumoasă completare.