Bookfest Chișinău, cel mai important târg de carte de la Chișinău, are loc anul acesta după o pauză de doi ani.
Editorii au trecut prin doi ani de pandemie. Cu librăriile și editurile închise complet două luni. Cu librari care și-au lipit masca de față tot purtând-o permanent. Cu știri împrăștiate prin toată media că primăria Chișinăului va scuti editorii și librarii (ca și alți agenți economici) de plata arendei municipale pentru cele două luni de inactivitate. Când am ajuns la birou, am primit o scrisoare de la aceeași primărie, dar care nu era făcută public, era doar pentru uz intern: costurile arendei să măresc. În anul 2021 spațiul arendei municipale a crescut cu aproape 200%.
În primele luni ale pandemiei editorii aveau pe cap ambiția ANSP, care se ocupa și de covid, ca să intervină cu reglementări foarte apropiate de cenzură pentru editarea cărților. Motivul a fost inventat: „manualele miroase a plumb”. Faptul că plumbul nu are miros, faptul că în Chișinău nu există demult tipar înalt și nu sunt folosite linotipuri cu litere de plumb, asta nu mai conta. ANSP vedea linotipiști în toți editorii.
Din lentoare, rea voință sau alte fenomene biologice pe care nu le cunosc, trei ani la rând concursul de manuale școlare n-a fost. Cu excepția Abecedarelor copii au învățat din manuale care aveau 5 ani și de mâine vor avea 7 ani pe piață. Unii copii învață a șaptea oară din același manual. Bugetul anual de manuale de 50 de milioane nu se duce doar la editori, cum credea pe vremuri Stepaniuc și cum crede în continuare un consilier european, care are în cv distrugerea concursului de manuale în propria țară. Industria poligrafică, lanțul de aprovizionare cu materie primă înghite cea mai mare parte a acestui buget. Dintre cei implicați în industria cărții tipograful are cel mai mare salariu, iar redactorul are cel mai mic salariu.
Programul Național de Editare are un regim atât de lent de demarare încât autorii noștri mor mai repede decât apar cărțile semnate de către ei. Iar fețele de masă, covoarele care ar fi trebuit să apară în cărți se dau de pomană la înmormântări. Deoarece era un program care mergea relativ bine, fosta ministră Pogolșa a considerat că pe ultima sută de metri de ministeriat ar da bine la imaginea ei să intervină în el. Programul pentru 2021 a fost salvat în extremis, cu două ore înainte de închiderea oricăror plăți bugetare. Ani buni la rând bugetul Programului Național de Editare e de 5 milioane de lei. Bugetul pentru o singură agenție de pază, pe o lună, la evenimentele de Crăciun din Chișinău de acu câțiva ani era de 3 ori mai mare.
În ianuarie, cu o lună înaintea războiului, marile lanțuri de librării din Chișinău și-au făcut plinul cu carte rusă. Cartea rusă se vinde mai repede și mai bine decât cea românească. Din 24 februarie cărțile au rămas singure în librării. Așa cum a fost și în perioada pandemiei.
Programul editorial al anului 2020 a fost decalat pentru anul 2021. După valurile pandemice din 2021, programul editorial 2021 a fost decalat pentru anul 2022. Care a venit cu războiul la ușa noastră și tot programul editorial 2022 s-a dus naibii. Stocul de hârtie s-a epuizat la sfârșit de martie. Noile livrări se fac cu sincope și întârzieri de luni de zile. Costurile poligrafice au crescut cu 70 la sută.
Cartea pare să fie cel mai important produs al unei națiuni. (Nu e bai, putem trăi și o mie de ani fără nicio buchie tipărită, nu ar fi prima dată în istoria noastră.) Ne aducem aminte de ea arareori. De obicei, ca să facem scandal ce prețuri nesimțite are cartea. Dacă e atât de importantă, atunci de ce nu e gratuită. Mai adunăm niște cărți, cerșind de la edituri, pentru bibliotecile din satele noastre de baștină. Pentru bieții copii de la țară. Bugetele APL-urilor sunt mici. Bani pentru cărți nu-s. Sunt lucruri mai vitale pentru comunitate. Apă, drum, iluminare.
Cartea e pentru editori. Pentru 31 august, pentru 15 ianuarie și pentru 23 aprilie.
Mâine e 31 august. E zi de carte. Se deschide Bookfestul.