Blog

Astăzi, la 18.00, la Leo Grand lansăm cartea lui Dan Dungaciu „Basarabia e România?”.
Kucima, fostul președinte ucrainean, apărea la începutul anilor 2000 cu un volum  intitulat „Ucraina nu e Rusia”.
La Paris, pe „Stade du France”, în timpul meciului preliminarilor europene dintre Franța și România, între micul banner „Mutule, the londoners still” și tricolor apărea o imensă inscripție: „Basarabia e România!” Pe atunci Basarabia era condusă autoritar și vertical de președintele Voronin. Dan Dungaciu, cel mai atent analist român al evenimentelor din Republica Moldova, își scria cronicile, care urmau să apară în 2009 în volumul „Cine suntem noi? Cronici de la Vest de Est”.
În 2011 Dan Dungaciu ia ca titlul acea inscripție de pe Stade du France. Elimină afirmația. Introduce un semn de întrebare. Și un subtitlu: „Dileme identitare și (geo)politice în Republica Moldova.”
Basarabia e România. Dacă ne aducem aminte de Nichita Stănescu. Nu atunci când a căzut beat pe peronul din Chișinău. Și a ajuns de acasă acasă. Ci atunci când a aruncat vorba cu Ștefan cel Mare care este un prezervativ pentru istoria românilor. Și basarabenii, și ceilalți români îl bagă pe Ștefan cel Mare în toate găurile istoriei. Și ține. De secole.
Dar, uneori, e bine, totuși, să ne punem întrebări.

Comentarii(13)

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    tot respectul pentru acest autor!!!

    • Cristi78

    • 13 ani în urmă

    Despre Papusar a scris ceva?

    1. @Cristi78: Un coleg și prieten, care împrumută cărți, a vrut să vadă dacă ele sunt și citite. Și l-a întrebat pe cel cu împrumutul dacă n-a găsit o sută de lei, puși aleatoriu în cartea împrumutată. Nu ia găsit. Ei nu erau, dar nici cartea n-a fost citită.
      Undeva, la o pagină, dați și de Păpușar. Dacă, cumva, nu v-ați plictisit de el. Căci e la tot pasul. Vedeți. Până la 1 iulie cartea se vinde la preț promo în Librăriile Cartier.

    • Mircea

    • 13 ani în urmă

    Basarabia face parte din spatiul cultural si lingvistic roman. Acest adevar trebue sa-si prinda radacini adânci în realitatea basarabeana. Lumea sa nu ezite între dodoni si ne-dodoni. Dar mai sunt si tendinte nationaliste, (nu anti-denationalizariste) care nu pot fi bine vazute fie ele romane, olandeze, franceze etc si care vor întâlni ostilitate si în comunitatea europeana. N-as vrea sa dam cu oistea în gard la acest capitol caci ne poate costa scump. Cu atat mai mult ca nemtii si rusii pare-se vad viitorul RM dupa modelul belgian.

    1. @Mircea: E țară frumoasă Belgia. Am rămas încântat de Bruges. Dar nu cred că Rusia poate fi Olanda, iar România – Franța. Și nici Tiraspolul nu poate deveni Bruges. Iar crizele politice actuale din Belgia ar putea deveni explozii în RM. Și apoi, Belgia și-a tras, parcă, și o colonie pe timpuri.
      Nu prevăd nimic bun pentru RM. Decât întrebări, întrebări. Pe care trebuie să ni le punem.

  1. Basarabia e Romania si inca ceva!

    1. @talex: E România cu coadă.

  2. Coada e Transnistria?!

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    transnistria nu e coada!e o rana!

    • Mircea

    • 13 ani în urmă

    Apoi, Romania e coada la Europa, Moldova e coada la Romania, Transnistria e coada la Moldova, cum în povestea cea ruseasca cu ridichea. Morala e cam tot aceeasi.

  3. O lume de cozi! cand s-o rupe!

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    cel mai rau ca aceste cozi n-au capuri)))

    • Nic Arsanca

    • 13 ani în urmă

    Dar, cum “cei din urmă vor fi cei dintâi … ”
    Post Scriptum:
    Rezerva de diacritice
    Ă ă Â â Î î Ş ş Ţ ţ

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt