Unul dintre scriitorii dragi mie a acceptat să edităm la Cartier o ediție pe măsura ponderii sale literare. I-am spus că mulți bani nu va face cu noi. Dar o carte calitativă din punct de vedere a designului și tipograficii putem asigura. Romanul a mai fost publicat. Pe timpuri.
Autorul vorbea despre un „mare amator de holercă, el se deprinsese repede cu zaibărul și primăul local…”. Era vorba de prima jumătate a secolului al XIX. Redactorul Valentin Guțu a venit cu precizarea: „La 1812 încă nu exista zaibăr și primău. Acestea au pătruns la noi abia la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Zaibăr vine de la numele lui Albert Seibel, viticultor (1844 – 1936).” Vița-de-vie autohtonă practic a fost distrusă de bolile de la sfârșitul secolului XIX, care s-au răspândit peste podgoriile Basarabiei.
Dintre soiurile vechi basarabene de la începutul secolului XIX putem menționa: feteasca (albă/neagră), băbească/rară neagră, busuioacă/tămâioasă, plăvaie, rară albă, negru de Căușeni, păsărească, copceac.
Autorul canonic a acceptat remarca. Dar, fiind un mucalit, mi-a zis: „Unii scriu 400 de pagini de minciuni și voi îmi găsiți un zaibăr necăjit?!”
Unii apar la alte edituri. La Cartier putem scăpa litere. Dar adevărul oenologului basarabean de la 1812 e buchie de lege. Așa suntem noi. Un pic altfel.
Și facem cu mult drag ceea ce facem.