Dumitru Crudu și Maria Ivanov, susținuți de StarNet, de trei ani, umblă prin liceele Republicii Moldova în cadrul proiectului E timpul pentru carte. Ideea proiectului: promovarea cărților autorilor contemporani, promovarea revistei Timpul și ateliere de creație.
Scriitorii se întâlnesc cu liceenii din provincie și în cadrul proiectului Cartea deschisă. Eforturile de a aduce scriitori în satele din nordul sau sudul republicii merită încurajat și susținut. Dacă satul e departe de Chișinău, atunci vizita unui scriitor are o probabilitate mică. Eu am trăit peste o casă de mătușa Dochița, mama lui Grigore Vieru. Dar nu l-am apucat niciodată la o întâlnire cu cititorii pe Grigore Vieru. L-am văzut doar când a acoperit și reparat casa părintească, când venea toamna târziu s-o ia pe mătușa Dochița la Chișinău, primăvara, când o aducea acasă după iarna din capitală, ca să intre în grijile gospodăriei și la înmormântarea mătușii Dochița. Pererita e la nord, drumul e lung. Cernăuții sunt mult mai aproape decât Chișinăul.
Sunt sceptic cu atelierele de creație. Dar Dumitru Crudu reușește să-i vrăjească pe liceeni. Își citesc textele scrise într-o oră, după alte șase ore de lecții și întâlnirea festivă de o oră. Cu program literar-artistic.
Programul literar-artistic e un recital de versuri și cântece. De obicei, pe versurile lui Grigore Vieru, Nicolae Dabija și Dumitru Matcovschi. Poeziile sunt despre patrie, limbă, neam, jertfire.
Programul literar-artistic din perioada noastră era cu poezii de Emilian Bucov, Andrei Lupan și Petrea Cruceniuc. Despre patria mare (URSS), patria mică (RSSM), Lenin, jertfire, Al Doilea Război Mondial (numit doar Marele Război pentru Apărarea Patriei). Actualii elevi sunt alintați în texte. În comparație cu elevii cu cravată.
Actualii liceeni au 17-18 ani. Sunt fabrici performante de sentimente cu regim de lucru 24 din 24, un collider de produs emoții într-un sat. Textele lor din cadrul atelierelor Dumitru Crudu sunt ca niște catastrofe mondiale. Altfel n-ai cum să treci peste ratările primelor iubiri. Sunt ca în poeziile poeților pe care îi învață. Fără jumătăți de măsură. Există doar iubire totală. În prima fază. Și doar ură totală. La despărțirea iminentă. Povestea se întâmplă în sate cu 100-600 (varianta fericită) de elevi. Nu poți să te ascunzi după plopii fără soți. Ești ca-n palmă.
N-aș vreau să fiu în locul profesorilor.
Totuși, poate le oferim o șansă acestor copii minunați. Poate diminuăm lecturile actuale (prea blânde pentru o lume atât de rea) și cu o privire mai cinică. Cu un Merișor de Constantin Cheianu, cu o Vara când mama avea ochii verzi de Tatiana Țîbuleac, cu Muze și faze de Ovidiu Verdeș, cu Legată cu funia de pământ de Lorina Bălteanu, cu Iepurii nu mor de Savatie Baștovoi, poate un Dan Coman, poate un Chuck Palahniuk, poate niște Frații Grimm fără cenzură și fără rescrieri pentru copii. Nu-mi dau seama. Nu am vocație pedagogică. Dar impresia mea e că lecturile curriculare încearcă să-i mențină într-o eprubetă a copiilor infantili de 10 ani (generația noastră era îmbătrânită voit de sistemul pedagogic sovietic), pe când ei sunt liceeni și liceene de 18 ani. Cu drept de vot. Și drept de a-și oficia căsătoria.
Textele citite în atelierul Dumitru Crudu au fost bune. Unele au fost excelente. Iar altele au fost mai dure, ca experiență, decât Colecționarul lui Fowles.