Comentarii(2)

1. • Anume

   • 9 ani în urmă

   Despre influențe. Unele dintre ele se memorizează pentru totdeauna. Rămân ca niște spini în călcâie sau ca niște daruri. Mi s-au memorizat două încercări de a fi influențată. Una, care s-a întâmplat în primii ani de studenție în România și a doua, care s-a întâmplat în primii ani după revenirea în Republica Moldova. Simbolic le-am denumit – vămile.
   Fiind studenți, se întâmpla să fim invitați acasă la colegii noștri din România. Nu erau chiar niște seri ca în saloanele intelectuale din sec. XIX, dar mai picau uneori și curiozități demne. Un personaj excentric și foarte insistent tot dădea târcoale prin cartierul studențesc. Îl cunoșteau toți. Să-i spunem – Nelu. S-a întâmplat deci să fim un grup de basarabeni în vizită la acest Nelu. S-a discutat toată seara. Tot felul de lucruri. La un moment dat s-a întâmplat să rămân singură în cameră cu Nelu. El stătea la un capăt al masei, eu – la celălalt. Era noapte târzie. În câteva minute Nelu a reușit să creeze în cameră o atmosferă dintr-astea, care-ți îngheață sângele în vene. Vorbea niște lucruri ciudate, oculte, grotești. ”Urcă pe masă!”, a spus la un moment dat. M-am simțit de parcă cineva mi-a făcut o blende în hău. Creierul se lupta cu paralizia, care înainta ca o urgie. În acea sforțare disperată de a scăpa, am reușit să scot doar atât. ”Bulgakov, Maestrul și Margareta”. Și în acel moment, s-a schimbat totul. Vraja a căzut. Nelu s-a făcut mic, ridicol și jalnic, iar camera a pierdut toată atmosfera aceea plină de solemnitate fatală. A început să îndruge niște scuze printre chicote nervoase și s-a retras. Nu, Nelu nu vorbea cu fraze din roman. Dar era romanul. Era acea atmosferă, acea intonație, acel stil. Pur și simplu am recunoscut de unde s-a inspirat. S-a dovedit că am nimerit exact în țintă. Atunci am înțeles un lucru. Dacă se întâmplă să întâlnim lucruri sau oameni, care, ni se pare nouă, sunt capabili să ne influențeze nefast, să ne amenințe integritatea sau chiar viața, să ținem minte, ceea ce vine din partea lor există deja undeva într-o carte. Trebuie pur și simplu să ne amintim sau să recunoaștem sursa scrisă.
   Altă dată, niște colegi de-ai mei au mers în vizită la o studentă din România undeva la țară, într-un loc dintr-acela foarte pitoresc și neatins de civilizație. La revenirea grupului am descoperit, că una dintre tinere se comportă puțin ciudat. Avea o privire cam speriată și vorbea cu subînțelesuri. Au întâlnit acolo un om foarte interesant. Ceea ce a povestit omul acela e… E… Eu nu am insistat s-o descos. Și nici nu am întrebat de ceilalți studenți ce au pățit, totuși, acolo în mijlocul naturii? Unul dintre studenți era Ștefan Baștovoi. Ulterior Ștefan a devenit Savatie. Iar acum spiritualitatea noastră se bucură de alura lui deosebită.
   Când am citit gândurile dumneavoastră, domnule Erizanu, mi s-a aprins un beculeț roșu sub formă de întrebare. Oare ce roman, ce nuvelă, ce poezie, ce eseu, ce piesă nu a recunoscut Ștefan în fața acelui om interesant și s-a lăsat influențat de teoriile conspiraționiste? Oare ce nu a citit Ștefan Baștovoi?

   1. • Gheorghe Erizanu

      • 9 ani în urmă

      @Anume: Probabil, a fost nevoit să citească mai târziu Michel Foucault. Este cititor Foucault. Acum.