La TV, atunci când se vorbește despre o carte, jurnalistul nu are dreptul să spună denumirea editurii. E vorba de publicitate. Zic birocrații tv.
„La o librărie din Chișinău a fost lansată cartea lui Vladimir Beșleagă Tata Vasile, apărută la o editură din Chișinău.”
Ipotetic vorbind. Real vorbind, la lansarea cărții canonicului Vladimir Beșleagă, care este cheia întregii sale opere, noutate editorială publicată la 84 de ani, a fost doar Jurnal TV.
Real vorbind, la lansarea romanului Și a fost noapte… a optzecistului Aureliu Busuioc, când canonicul Busuioc și-a ținut discursul de adio, a filmat doar Vasile Botnaru de la Europa Liberă.
De obicei, absența tv-urilor moldovenești la evenimentele editoriale au o scuză: camerele tv sunt în parlament sau la o conferință de presă a unui politician.
De ce cultura intră sub incidența publicității? Iar politicul are gură liberă și dezlegare la cele mai mari neghiobii? De ce o nimicfacere este imortalizată prin cuvintele agramate și logica de Cucuteni a unui bădăran, care vor fi uitate și ca injurii mâine, iar cuvintele unui scriitor nu merită să fie imortalizate?
Știu de ce. Ca ziariștii să poată pune o întrebare de Ziua Limbii Române: „De ce moldovenii nu citesc?!”
Conform canoanelor jurnalisticii moldovenești despre politicieni ar trebui să se relateze astfel: „Într-o casă de stat un om de stat, lider al partidului din stat, a spus că alt om de stat dintr-un partid de lângă stat, a mințit poporul acestui stat. Ieri.”
Ar fi echitabil. Partidele vin și pleacă. Cărțile rămân.
Adio, pică ghinda și roza-i fleșcăită…
Sunt niște ghilimele aici. E din Ada Milea. Și din altă floră.