Mogulii mediatici români vin în Republica Moldova. Eu credeam că vor veni ca generali ai presei. Dar ei vin ca partizanii. Probabil că și textul Unui alt autor decât cel dat inițial e din aceeași strategie de guerilă. Lupta pentru spațiul mediatic moldovenesc este elaborată la statul major al partizanului sovietic Kovpak și în hamacul de campanie al lui El Comandante Che.
„[17.11.2009 22:45:48] (Un alt autor decât cel dat inițial): Deja sunt 2 ani de cand Voiculescu, prin Trustul Intact, şi Sorin Ovidiu Vântu, printr-o firmă paravan din Cipru, s-au implicat într-un proiect media major (pentru scara Republicii Moldova) care serveşte, conform presei din Basarabia, unor interese legate direct de “patronul” comunist al Moldovei, ex-generalul Voronin.
De ce Vântu şi Voiculescu – respectiv PSD, ar avea atâtea interese pe teritoriul Basarabiei? Dacă PSD a arătat clar în trecut cu cine şi-a consolidat legăturile – cu eşalonul Moscovei – Vântu şi Voiculescu au început relativ recent să se “manifeste” prin ograda caizilor care i-au adus lui Patriciu miliardul.
Miza acestora se învârte în jurul unei noi entităţi media, un canal de televiziune care a scos practic de pe piaţa media din Moldova singura voce a României – TVR-ul. TVR1 a fost scos din spaţiul audivizualului R. Moldova, după ce în septembrie 2007 Consiliul Coordonator al Audiovizualului – la ordinul lui Voronin – a scos la concurs frecvenţa a doua de stat pe care era difuzat postul, acordând-o unei alte companii (TLF M International). Ulterior, TVR 1 a acţionat în judecată CCA pentru decizia luată, dar a pierdut toate instanţele naţionale şi, în august, anul trecut, s-a adresat la CEDO. Guvernul R. Moldova va trebui să dea un răspuns Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), până în februarie 2009, referitor la modul în care acum un an postul public românesc de televiziune TVR1 a fost lipsit de frecvenţă. Curtea de la Strasbourg ar putea emite o hotărâre pe această cauză până la sfârşitul anului sau la începutul lui 2010.
Până atunci, obscura firmă TLF M International “a câştigat” frecvenţa, iar TVR a fost eliminată din spaţiul media al Moldovei. În schimb, a intrat Antena Internaţional, a lui Voiculescu, după ce noul canal C 2, aparţinând TLF M International, a început să emită preluând emisiunile Trustului Intact.
Antena lui Voiculescu şi off-shore-ul lui Vântu
Firma este britanică, dar aparţine unui off-shore din Cipru, “interfaţă” a mogulului Sorin Ovidiu Vântu, conform surselor de presă din Chişinău. Atât organizaţiile societăţii civile, cât şi deputaţi, şi ziarişti de la Chişinău au protestat în van faţă de abuzul comis de regimul comunist la adresa României. Foarte rapid ziariştii de la Chişinău au scos la iveală şi legăturile din spatele “afacerii de stat” şi de partid. “TLF M International” SRL este o companie off-shore, condusă de Teodor Guţu, regizor la postul public moldovenesc, “Moldova 1″, controlat de puterea comunistă. În calitate de emisar al firmei a fost prezentat Răzvan Paveliu, român născut pe 27 octombrie 1978, la Craiova. Acesta, între 1993-1997, a făcut Liceul Militar de Aviaţie “Tudor Vladimirescu” din Craiova, după care trece Prutul şi se înscrie la Universitatea de Arte din Chişnău, Facultatea de Actorie. Ulterior, a fost dansator în show-baletul “Teodor”. Din postura de sărăcan lipit, Paveliu apare în calitate de prezentator la postul de televiziune moldovenesc rusofil NIT, controlat de puterea comunistă, după care se lansează în asigurări. Cheia “transformării” sale din actoraş de estradă în şef de televiziune s-ar găsi în familie, mai comentează presa de la Chişinău. Paveliu este căsătorit cu Diana Ţopa, sora omului de afaceri Viorel Ţopa, implicat în mari afaceri legate de business-ul familiei Voronin. Cu studii la Moscova la bază, fiu al fostului redactor-şef al Moldovei Suverane, oficiosul regimului comunist, în 2003, Viorel Ţopa a candidat pentru funcţia de primar al Chişinăului şi a fost preşedinte al “Băncii de Economii”. Ţopa este un apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, împuternicitul unor afacerişti obscuri în VictoriaBank, totodată acţionari ai “Aerocom”, companie acuzată în rapoartele organismelor internaţionale de cooperare cu dealeri de arme care au făcut tranzacţii cu al-Qaeda – printre care celebrul Victor Bout, ruso-israelian combinat intens şi în treburi necurate şi prin România.
Moartea lui Radu Timofte se pare ca l-a prins pe prietenul sau cel mai bun din oraselul Roman, Sorin Ovidiu Vântu, la Chisinau, in cea de a treia vizita pe care o face in mai putin de o luna. Planurile mogulului vizeaza lansarea postului romano-rus (sau ruso-roman) Realitatea TV la Chisinau in decembrie. Desi la Bucuresti angajatii televiziunii-mama (de fapt, saraca, fara mama fara tata) au inceput sa moara de foame, lasati pe drumuri sau doar cu banii de pe cartea de munca, iar datoriile la stat cresc zilnic, Vântu incearca sa dea o lovitura, care-l si costa, peste Prut. Va imaginati, nu este o opera filantropica sau pro-romaneasca. Altfel ar fi facut-o pana acum, in conditiile dictaturii capitalist-comuniste anti-romanesti. Interesant ca site-ul http://www.realitatea.md/, inregistrat anul trecut, daca ii apartine, cuprinde mai mult stiri in limba rusa. De altfel, surse de la Chisinau spun ca intentia patronatului Realitatea-Catavencu este ca postul sa fie bilingv, in romana si rusa (totusi, e o grava discriminare pentru ucraineni si gagauzi!). Nu degeaba Florin Calinescu zicea ca se cam inmultisera tablagii intereselor rusesti prin redactia Catavencu-KGB.
O alta legatura de afaceri posibila este cea legata de miliardarul Anatol Stati, proprietarul Ascom Group, apropiat al boss-ului PSD Viorel Hrebenciuc, care l-a angajat la conducerea unei companii a sa, Tristan Oil, pe o cunostinta mai vechea de-a partenerului de afaceri al lui Vântu, Liviu Luca, respectiv pe fostul director general al Petrom, Ioan Popa, care a fost si consilier al premierului Adrian Nastase pe probleme de energie (ca sa vezi coincidenta!).
Chestiunea este ca Vântu se grabeste. Nu mai vrea lansare in februarie, dupa cum anuntase cu ceva timp in urma ci acum-acum, De ce, ramane sa aflam, negresit. In celalalte “vizite de lucru” discrete, de la sfarsitul lui septembrie si inceputul lunii octombrie, mogulul dambovitean a incercat sa-si cumpere o televiziune locala. Se pare insa ca negocierile s-au impotmolit, pentru ca acum, in disperare, echipa lui Sergiu Toader, care il insoteste, cauta o alta metoda, de avarie, pentru a putea transmite in eter.
Pana la momentul critic, zilele acestea au avut loc “interviuri” cu jurnalisti basarabeni mai tineri dar si cu profesionisti. Intentia grupului condus de Toader este sa smulga pionii de baza de la PRO-TV si EU-TV (culmea, post aflat sub controlul lui Iurie Rosca) dar si de la televizunea ruseasca NIT, plus jurnalisti de valoare de la RFI si Europa Libera, sectiile locale. Regizorul artistic al noii investitii eoliene pare sa fie furat de la EU-TV, in persoana profesionistei Svetlana Frumusache, ceea ce a animat speculatiile ca Vântu a luat in colimator postul lui Rosca.
Interviurile s-au desfasurat insa la un birou al unei agentii de presa de pe Stefan cel Mare 180, care editeaza si o publicatie economica exclusiv in limba rusa – “Economiceskoe Obozrenie” .
Sosirea lui Vântu la Chisinau o data cu atentatul cu grenada din Piata Marii Adunari Nationale a nascut deja controverse pe piata media basarabeana. ”Mă interesează de ce Realitatea nu a venit acum opt ani, de ce a relatat de la Chișinău doar când a ars Parlamentul, de ce nimănui nu i-a păsat acum opt ani de zile când ni s-a pus pumnul în gură și ni s-a închis oxigenul. Acum va veni multe lume ca să facă bani aici. În altă ordine de idei, ne bucurăm că vine Realitatea, că vom avea un concurent, dacă vom avea, demn de luat în seamă, atâta doar că Vântu ar putea să aibă surprize – și nu numai el – și telespectatorii vor urmări un meci extraordinar de antrenant: miliardele lui Vântu contra unei echipe de jurnaliști profesioniști basarabeni care vor să facă o televiziune inedită în Republica Moldova”, a declarat Val Butnaru, director al “Jurnalului de Chisinau” si coordonator al unei alte televiziuni care se va lansa in decembrie, cu un parteneriat german, Jurnal TV, urmata de un post de radio, „Jurnal FM”.”
Catalin
Hopa, domnule Erizanu,dar constat ca dumneata esti la corent cu “tamplarilii” din Romanica!! Si eu care ma sfiam sa nu fiu cumva ,asa, sarit pe fereastra!! Pai ,daca zici de Vantu, si inca asa cum zici, am ajuns …acasa. Vorba lui Filat. Si vorbim romaneste. O sa va pricopsiti de-a binelea cu el!! Si cu Academia Catavencu. Asta a fost …candva academie! Acum s-a boierit la Dunare!! Are si port personel la marele fluviu sa vie Evropa sa faca vizituri de printip!!Sa se minune la ce graduri inalte de cultura (si de beutura, care vas`zica) a agiuns POESIA en Roumanie,im Rumanien, nelle Romania… Si mai are si TELEVIZUINI, ca sa folosesc o vorbulita mai olteneasca!!!
Gheorghe Erizanu
@Catalin: Risc să-mi pun în cap toată inteleghenția românească, dar, după mine, „boierii minții” au trădat poporul român. Așa cum au facut și în anii comunismului. Și în turul doi al prezidențialelor va ieși Democrația și Presa. Citat. Diferența dintre Basarabia și România este deocamdată mare. Cel mai profitabil sector din Republica Moldova este încă Puterea (Administrația). România a depășit această fază. Cel mai profitabil sector a devenit Mass-media. Fluxurile de bani din București nu mai sunt la Palatul Victoria sau Cotroceni, ci la cartierele generale ale mogulilor.
Catalin
Mare hiba e chestia asta cu “boierii mintii”!! Da,asa e, cand sa zici ca ai sarit parleazul, vine unu din “inteligentia”,si se protapeste in circumvolitiunile boborului si striga-n gura mare:Pardon!!Nu asa!! Iar boborul saracu ,ce sa faca si el, se pune pe ganduri!
eu sunt acel zapsa
Sincer nu vreau sa iau pinea autorului: sursa
http://cugetliber.wordpress.com/2009/10/21/realiatea-tv-sau-ce-interese-are-la-chisinau-sorin-ovidiu-vantu/
articol apartine lui Victor Roncea. TERMINATI SI VOI CU RAZBOAE(guerilă) MAI LUATI LOPATA CA TARANII AU NEVOE DE AJUTORUL LUI Gheorghe Erizanu si altora care nu au ce face si o freaca pe net…
Gheorghe Erizanu
@De la eu sunt acel zapsa: Am să iau lopata să-l îngrop pe Roncea. Îmi este clar. SOV (Vântu) a intrat și pe piața media din România prin niște scheme alambicate. Academia Cațavencu, cei care astăzi îi aparțin, făceau investigații și articole gen Roncea în acea perioadă.
Tot cu grija la țărani și cu sloganul „Eu vreau respect” „academicienii” sapă acu pe ogorul lui Vântu. Nimic rău. Mai bine pe ogorul lui Vântu decât în curtea lui Voronin. Ca să nu frec netul (e mult frecuș) mă duc să săp.
După două telefoane de duminică seara, după promisunea de a scoate numele autorului, care nu era autorul acestui articol, sunt obligat moral să o fac. Șterg Andrei Zapsa. Autorul articolului e Roncea (o mie de ani nu-l citam, dacă știam cine e autorul adevărat). Am fost indus în eroare de un nume care nu-mi spunea nimic. Tac. Sunt cu grija la țărani.
eu sunt acel zapsa
Nu se stie inca cum o sa ma lovesca personal gresala care a fost comisa… Nu stiu daca cazul este epuizat definitiv. Deocamdata merci pentru ca sa rectificat greseala, cam tarziu se putea rezolva si pe data 20/11/2009 la 22:30 cand am reactionat. A fost cam dur, dar cum ati face d-stra domnul Erizanu in cazul meu?! Ma bucur ca tehnologiile au avansat atat de mult cu atat mai atenti trebue sa fiti cu cuvantul (cuvantul omoara uneori)este o arma cu care puteti atinge oamenii inocenti. Sper ca cazul de acest gen a fost ultimul in cariera d-stra, pentru care va doresc mari REALIZARI. Si sa nu uitam de LOPATA ca toti venim de la tarani…
Gheorghe Erizanu
@De la eu sunt acel zapsa: Îmi pare rău. N-am urmărit niciun scop meschin. Și nici nu cred că tot ce e scris acolo e adevăr. Dar după ce am văzut cât de profesionist lucrează mașina propagandistică a lui Vântu, de altfel, poet timid în tinerețele sale, în timpul campaniei prezidențiale, m-a deranjat aruncarea ziariștilor noștri cu pieptul dezgolit și sinceritatea debordantă într-un ogor românesc cu o curte komunistă.
publikaka tv e a lui iurie rosca
Ma bucur ca aveti ochii deschisi. Va apreciez.
Haideti sa facem lumina.
Publikaka tv vine cu oamenii de la EU TV a lui Iurii Ivanovici Roscha. Sint toti lingaii lui Roscha acolo. Mihaela Gherasim, nepoata lui Vasile Nastase care facea idiotenia ceia de emisiune / Media expres- unde AIE era atacata cu tot rahatul din lume =va fi in frunte la Publikaka TV. Ea, sefa de la Stiri de la Eu TV, a facut niste mizerii politice sub orice minima respect a jurnalismului. Din asta reiese ca Publikaka TV este copia la EU TV-ul lui Rosca. La fel si Lia Bejenaru care este sefa de la Noua generatie a lui Roscha va fi si ea in frunte. Nu mai spun de Dumitru Misin care este membru PPCD de ani de zile. NU stiu nici eu foarte multe dar din cate am auzit se vede ca Roscha are o legatura cu Vintu daca isi baga rahatii de lingaii acolo. Cine ar lua niste oameni atit de ingropati in rahat la un post nou de televiziune? Cine ar risca sa isi riste imaginea asa, daca nu numai din interes.Fiti atenti!. Roscha e cu mana pe Publikaka TV
Gheorghe Erizanu
@Publi: Nu sunt de acord cu tonalitatea și limbajul utilizat. Dar nu sunt nici pudibond. E bine că vine o televiziune românească pe piața mediatică din Basarabia. E rău că vine așa cum vine.
Nico
Acest articol am avut ocazia sapl citesc si aicihttp://209.85.135.132/search?q=cache:JyyJxej0dxIJ:mr00.jurnal.md/ro/news/23102/+jurnal.md+va+fi+lansat&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a
O posibilitate de a manipula oare opinia publica, precum ca romanii acapareaza teren in Republica Moldova?
Despre Jurnal nici o vorba?
Cum se face ca anumite persoane cu functii de conducere de pe jurnal md sunt colaboratori vechi a lui Voiculescu si Vantu?
Oare nu- un paradox?
Mai intai de toate sa facem curat in propria casa si apo sa avem tupeul sa barfim vecinul.
Un articol de gasculita pardon gascan media
Gheorghe Erizanu
@Nico: 1. Cred că e foarte bine că Realitatea vine în Basarabia.
2. Sunt sigur că Realitatea șu Publika au mult mai mulți vizitatori sau spectatori decât acest blog. Nu văd cum un singur om poate manipula mai bine decât un imperiu mediatic, dacă nu chiar cel mai mare imperiu mediatic românesc.
3. E foarte bine că a apărut și mogulul Val Butnau cu Jurnalul. Și cu „nemții” lui.
4. E foarte rău că mogulii au apărut atât de târziu. Ei pot intra cu capul sus. Or ei au venit de parcă și-au cerut voie de la cineva. Nu au nevoie de lustruire. Vin. Lansează. Și își fac meseria.
5. Postări ale acestui blog au fost preluate și de alte structuri media. Nu-și cere nimeni voie. Și nu interzic nimănui.
6. Nu sunt și n-am fost un partizan intransigent al unei opinii. Nu există doar alb și negru. Și nu-mi spuneți că rușii vin în RM doar prin Moscova. Vin și ei cum pot și pe unde pot mai bine. Atât că nu prea înțeleg pentru ce se mai vine în RM. Mai sunt doar două sau trei afaceri mari – RED Nord, Termocom și Moldtelecom. Afacerea media nu intră în calcule. Ea poate fi doar un prag spre aceste trei active.
7. N-are rost să polemizăm. Activul cel mai important al RM rămâne deocamdată puterea. Pe mine, Nico, nu mă interesează. Și nici pe tine, probabil. Dacă aceste structuri media vor propaga cititul și cartea, atunci e foarte bine. Într-un stat embrionar editurile independente mai au dreptul la viață.
8. Dacă nu era Vântu, atunci el trebuia inventat. Dacă nu era Plohotniuc, atunci el trebuia inventat. Restul sunt scheme. Și active.