Blog

Parcă am găsit omul care să scrie O istorie deschisă a literaturii române ratate din Basarabia. Parcă omul a acceptat. Vedem peste un an și ceva. Nu cred că sunt atât de mulți care au citit operele scriitorilor basarabeni.
Cred în continuare că scriitorii sunt oameni nefericiți. Adevăratele cărți sunt date de oameni care vor să se elibereze de propriile  angoase. Cartea ca o eliberare.
Am avut decenii de cărți. Scriitorii basarabeni nu se eliberau prin cărți. N-aveau ce elibera. Erau contabili ai literelor. Sau propagandiști.
Mircea V.Ciobanu, mare susținător al teoriei că biografia scriitorului nu are tangențe cu opera, greșește. Experiența personală și biografia face scriitorul.
Istoriile literare vorbesc despre iubirea nefericită a lui Eminescu sau Alecsandri, dar evită să vorbească despre iubirile nefericite sau tragediile personale ale scriitorilor care au umblat la cravată și costum.
La 28 iunie 1940 tatăl lui Vasile Vasilache l-a chemat pe cel mai mare fecior, era Vasile,  și i-a zis că de azi înainte nimic nu va fi așa cum a fost. „Tu vei avea grijă de mama și de ceilalți frați”. Și s-a dus în grădină, unde s-a spânzurat.
Aureliu Busuioc a trecut prin repatrierea și lagărele de filtrare din Sighet (a se vedea Pactizând cu diavolul). Bănuiesc, totuși, că a fost și mai marcat de ceea ce povestește în Și a fost noapte…
Ion Druță e în Povara…
Vladimir Beșleagă e în Zbor frânt, dar și în manuscrisul nepublicat încă despre tatăl său.
Grigore Vieru a dat cele mai frumoase poeme de dragoste…
Nu există scriitori fericiți. Există grafomani fericiți.

Comentarii(23)

    • Sfeta Konfeta

    • 11 ani în urmă

    M-am gandit la discursul din numele lui Hemingway la decernarea Premiul Nobel pentru Literatură in 1954.

    1. @Sfeta Konfeta: Nu l-am citit. Mi-a scăpat.

    • Mircea

    • 11 ani în urmă

    Cartea e o eliberare, o reconstruire, o cautare, o urma lasata, o imaginare, un delir, o afacere, un nu stiu ce. Momentul de fericire pentru un scriitor este când el scrie, cred, apoi e nefericit. Si din nou se apuca de scris.

    1. @Mircea: Fericirea oboselii este după ce scrii. E o fericire a lucrului făcut.

    • E. R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    @ Gheorghe Erizanu
    @ Sfeta Konfeta
    Puteți accesa textul discursului (în limba engleză) a lui Ernest(o) Hemingway, ținut cu ocazia decernărea Premiului Nobel pentru literatură din anul 1954, la conexiunea de mai jos,
    http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1954/hemingway-speech.html

    • E. R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    @ Gheorghe Erizanu
    @ Sfeta Konfeta
    Erata mesajului 4.
    Discursul fusese scris de Hemingaway, dar a fost prezentat audienției, aflate la banchetul decernarii premiilor Nobel, de către John C. Cabot, ambasadorul Statelor Unite în Suedia. Banchetul a avut loc la Primăria orașului Stockholm, la data de 10 decembrie 1954.

    • Sfeta Konfeta

    • 11 ani în urmă

    E.R. Bellu, stiam asta, dar nu-l gaseam pe net, merci!

    • E. R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    Doamnei Sfeta Konfeta,
    Și altă dată, desigur, cu aceeași plăcere.
    Plăcerea a fost de partea mea că am putut ajuta unde era nevoie. Un pic.

    • Sfeta Konfeta

    • 11 ani în urmă

    E.R.Bellu, am multumit, insa n-am zis ca m-ati ajutat! 🙂 Din contra- am avut si eu o ocazie unica sa arat dlui Erizanu ceva ce el nu stia si eu stiam (!)…si m-ati lipsit de ea. 🙂

    1. @Sfeta Konfeta: Sunt multe lucruri pe care Erizanu nu le știe. Aveți multe ocazii. Nicio problemă.

  1. Un scriitor fericit e o comedie, Cioran

    1. @Grigore Grigorescu: E o calamitate pentru cititor.

    • mircea v. ciobanu

    • 11 ani în urmă

    Gheorghe, mă bucur că m-ai provocat, am să fac un text explicativ-programatic-metodic. Pentru că eu am spus puţin altfel decât îmi incriminezi tu. Deşi o legătură între ce am spus eu cu varii ocazii şi ceea ce ai scris tu există. Dar aş fi curios (exagerând şi eu în interpretarea vornbelor tale)să înţeleg: cum de se întâmplă că oameni cu biografii încă şi mai interesante decât ale lui Busuioc, Vasilache şi Beşleagă… nu au scris şi cărţi tot atât de bune? Poate că – totuşi – nu biografia e factorul determinativ al unei cărţi bune?
    Pe de altă parte, dacă am dedus scriitorul mare şi i-am dedicat un capitol în istoria literaturii… de ce trecem ruşinos cu vederea paginile slabe ale acestuia (un “Mitrea Cocor”, de exemplu)? Poate că – totuşi – ne interesează opera şi nu scriitorul?
    Explicaţia mea porneşte de la perspectiva lecturii: citeşti o carte şi, în măsura în care te captivează, în măsura în care descoperi că e o carte mare, te interesezi şi de alte detalii: biografia scriitorului, lecturile lui. Poate fi o sugestie-deschidere indirectă spre alte lecturi ale aceluiaşi autor, dar FĂRĂ GARANŢII. Simplu spus: cititorul îl (re)creează pe autor. Din lecturi, după lecturi, în legătură cu lectura.
    În epoca sovietică era invers: ştiam că a fost tanchist, că a ars în maşina blindată şi că a scris “Răspuns fiicii”. Care era, în acest sens, o poezie genială DIN OFICIU. 🙂

    1. @mircea v.ciobanu: „Mitrea Cocor” și „Scrisoare fiicei” au fost scrise pentru a bifa în dreptul realismului socialist. Eu vorbeam despre opera literară ca o eliberare. Experiența personală și autenticitatea fără talent sunt, de asemenea, o bifare. Avem literatură postmodernistă (ca să trec în alt registru) irelevantă pentru o istorie a literaturii de o mie de pagini. Nicio problemă. Cititorul nu citește o carte ca după aia să caute biografia autorului. De multe ori, dramele autorului nu sunt trecute în biografii. Vorbeam de biografia scriitorului ca o masă de lucru a scriitorului. Nu e vorba de biografia scriitorului ca o pagină de lectură a cititorului. Pe de altă parte, nu sunt taliban, ca să afirm că doar un scriitor cu o biografie tragică poate face opere autentice. Dar șansele ca un scriitor traumatizat de viață să dea opere bune sunt mai mari decât un scriitor cu o biografie lină. Dostoievski rămânea un scriitor bun, dar într-un registru îngust (Liudi iz podzemelia), dacă nu trecea prin drama condamnării la moarte. Nu e obligatoriu să condamnăm la moarte scriitori mediocri ca să facem o literatură cu nume mari. Sunt doar niște speculații. Așa cum vor fi, Mircea, și speculațiile tale.
      Oricum, literatura bună se face ca o eliberare. Restul sunt exerciții. Sau grafomani.

    • mircea v. ciobanu

    • 11 ani în urmă

    Gheorghe, văd că îmi răspunzi foarte emoţional, ceea ce mă face să presupun că am (şi eu) dreptate.
    La toată teoria ta am doar încă o remarcă: s-au scris cărţi foarte bune şi EXCLUSIV din plăcerea de a scrie.
    În rest, ai dreptate: literatura, bună sau rea, fără deosebire, e o necesitate fiziologică: nu poţi, până nu scapi de ea. 🙂

    1. @mircea v.ciobanu: Sunt un romantic incurabil: literatura bună nu e o necesitate fiziologică.
      Necesitățile fiziologice se fac fără efort. Cu excepția perioadelor de constipație.

    • mircea v. ciobanu

    • 11 ani în urmă

    Gheorghe, eu am avut în vedere angoasele şi modul de a scăpa de ele, ca o necesitate fiziologică. Tu la ce te-ai gândit?

    1. @mircea v.ciobanu: La constipație.

    • mircea v. ciobanu

    • 11 ani în urmă

    Fiecare cu gândurile lui…

    1. @mircea v.ciobanu: Rămân eu în acest rahat. Ca să puteți zbura voi printre stelele literaturii române. Fiți astronauții literelor. Rămân cu Newton.

    • E. R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    Interesante, realmente interesante sunt ultimele intervenții. De la 10 la 19, deci toate cele zece.

    1. @E.R.Bellu: Sunt meritele cititorului.

    • E. R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    “La 28 iunie 1940 tatăl lui Vasile Vasilache l-a chemat pe cel mai mare fecior, era Vasile, și i-a zis că de azi înainte nimic nu va fi așa cum a fost. „Tu vei avea grijă de mama și de ceilalți frați”. Și s-a dus în grădină, unde s-a spânzurat.”
    Extrem de tragic, extrem de veridic, extrem de vizionar.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt