Canonicul semiotician Umberto Eco a scris Confesiunile unui tânăr romancier la 77 de ani. Dar primul roman – Numele trandafirului – l-a scris la aproape 50 de ani. Așa că este un romancier de doar 28 de ani.
O editoare italiană căuta prin 1977 non-scriitori care să scrie romane polițiste scurte. Eco i-a spus că el poate scrie un roman polițist lung de 500 de pagini. Iar acțiunea o va plasa în Evul Mediu. Editoarea i-a replicat că nu o interesează maculatura nevandabilă.
Ajuns acasă Eco a căutat prin sertarele biroului și a dat peste o bucată de hârtie unde își însemna numele unor călugări. În acel moment a decis că ar fi interesant să otrăvească un călugăr în timp ce acesta citește o carte misterioasă.
În doi ani a scris cele 500 de pagini. A descoperit că inspirația este un cuvânt inventat de scriitorii leneși sau de cei care vor să dea o mai mare importanță noțiunii de scriitor.
La întrebarea „cum se scrie?” răspunde: „de la stânga la dreapta”.
Primii critici ai romanului au afirmat că romanul „a fost scris sub imperiul unei inspirații strălucite”. Dar el se adresează unei elite strălucite. Atunci când tirajul a ajuns la milioane de exemplare și a devenit bestseller aceeași critici spuneau că Eco a urmat o rețetă secretă a succesului.
Umberto Eco nu face parte din scriitorii care susțin că scriu doar pentru ei înșiși. „Singurele lucruri pe care scriitorii le scriu pentru sine sunt listele de cumpărături, menite să îi ajute să își amintească ce anume au de cumpărat, după care pot fi aruncate. Toate celelalte, inclusiv listele pentru spălătorie, sunt mesaje care se adresează cuiva. Ele nu sunt monologuri; sunt dialoguri.”
Așa spun cărțile.
(Pentru Cartea zilei, Publika TV)
CONFESIUNILE UNUI TÂNĂR ROMANCIER de Umberto Eco. Traducere din italiană de Ioana Gagea (Editura Polirom, 2011)