Antrenoarea Mariana Codruț a ales o schemă tactică agresivă și ofensivă cu Oleg Serebrian între buturi, un Vozinha, care poate și dribla ca un vârf postmodern când vrea.

Cu Daniela Rațiu și Dumitru Crudu, fundași centrali, cetatea echipei, un fel de Virgil van Dijk și Joško Gvardiol. Pe stânga Doru Ciocanu e un Jordi Alba de la Barca, nu vrea să fie Roberto Carlos, căci era de la Real. Iar Liuba Rusnac e fundaș împins dreapta, un Jules Koundé (nu-i cunosc preferințele, dar mergem pe mâna lui Doru Ciocanu, care are o singură echipă în această lume: Barcelona).

Motorul echipei, mijlocașii centrali sunt Constantin Cheianu și George C.Dumitru, un Mac Allister și Pedri de azi sau un Pirlo și Zidane, dacă ne aducem aminte de cei care au jucat mai demult. Lorina Bălteanu e extrema stângă, un Ousmane Dembele pe teren (nu-l punem pe Vinicius ca să nu-l supărăm pe Doru Ciocanu), iar Paula Erizanu e pe dreapta, un David Backham, ca să dăm un nume cunoscut mijlocașei Cartier (pentru Doru Ciocanu poate fi un Lavine Yamal).

Avem două vârfuri împinse: ucraineanul Serhii Jadan, un Lewandowski clasic și Tatiana Țîbuleac, volens nolens, oricum ajungi la Messi, Doru. Chiar dacă mie îmi este mult mai drag Ronaldinho. Sau un Nicolae Simatoc, primul român care a ajuns la Barcelona, jucând cu numărul 10 și fiind pe teren în celebrul El Clasico din anii 50 ai secolului trecut, încheiat cu 7 la 2 (am dat un scor pentru comentatorii noștri sportivi, care omit „la”-ul în anunțarea scorurilor, crezând că e cool așa).

Avem o bancă de rezervă lungă, mare și lată, că mai putem face încă două echipe.