„Ar fi trebuit să se nască la Florenţa în secolul al XV-lea, să fi fost cardinal, consilier secret al Papei, trimis special în palatul Dogelui din Veneţia și timp de mulţi ani bând, iubind și plimbându-se pe canale, scriind și tăcând să negocieze cele mai satanice și complicate și scandaloase afaceri ale Bisericii catolice,” zicea Nikos Kazantzakis despre Kavafis.
Kavafis, modest, și-a scris următoarea autobiografie:
„Sunt din Constantinopol de origine, dar m-am născut în Alexandria – într-o casă din strada Serif; încă de foarte mic am plecat și o mare parte din copilărie mi-am petrecut-o în Anglia. Pe urmă, la maturitate, am vizitat iar această ţară, dar pentru o scurtă perioadă de timp. Am locuit și în Franţa. În perioada adolescenţei am locuit vreo doi ani la Constantinopol. În Grecia nu am fost mulţi ani. Ultima oară am lucrat ca funcţionar într-un birou guvernamental care depindea de Ministerul Lucrărilor Publice al Egiptului. Ştiu engleza, franceza și puţin italiana.”
Noi, mândri, îl adăugăm la biografia lui Kavafis și pe strămoșul lui, fanariotul Ianis Kavafis, care a fost primar de Iași pentru o perioadă de 5 ani în secolul XVIII.
Kavafis este poetul meu iubit. Demult. Pentru poezia sa.
A scris foarte puțin. A păstrat 154 de poeme. Debut cu Bahică, în 1886. A publicat două plachete de versuri. Una, în 1904, cu 14 poeme. Alta, în 1910, cu 24 de poeme. A publicat poeme în foi volante, câte un poem, în tiraje de 100 exemplare. Doar pentru prieteni. A fost prieten cu T.S.Eliot, Marinetti, Nikos Kazantzakis, Maurois, Ungaretti, Lawrance Durrel, cel din urmă dedicându-i romanul Cvartetul din Alexandria.
În 1934, la un an de la moarte, în Olanda, apare primul volum tradus. Kavafis l-a refuzat în 1928 pe T.S.Eliot pentru traducerea engleză.
În 1935 apare prima ediție a Poemelor, tipografica fiind pe măsura poemelor, o capodoperă, „cea mai frumoasă carte apărută vreodată în Grecia”.
În curând, în Cartier de colecție, volumul cu numărul 37 va fi al lui Kavafis. În traducerea lui Aurel Rău. Fotografii de Victoria Viprada.
Este a treia ediție în română. Prima ediție a apărut la Editura Univers, în 1971. Ediția a doua, apărută în 2006, recuperează cele 12 poeme erotice, interzise de cenzură în 1971. Actuala ediție conține trei poeme, care apar pentru prima dată în română. Kavafis nu le-a publicat niciodată. Dar le-a păstrat.
Până apare volumul 37 din Cartier de colecție, citim Așteptându-i pe barbari:
— Ce așteptăm, întruniți în Forum?
Azi trebuie să sosească barbarii.
— De ce, în Senat, e această apatie?
De ce stau senatorii și nu legiferează?
Pentru că azi vor sosi barbarii.
Ce legi să mai facă senatorii?
Când vor sosi, barbarii vor face legi.
— De ce împăratul nostru s-a trezit așa devreme
și stă în fața celei mai mari porți a orașului,
pe tron, cu mărire, purtând coroana?
Pentru că azi vor sosi barbarii. Și împăratul așteaptă să întâmpine
pe căpetenia lor. Chiar a și pregătit
un pergament, să i-l dea. A scris acolo
multe nume și titluri.
— De ce consulii noștri amândoi, și pretorii,
au ieșit azi în togile roșii brodate;
de ce și-au pus brățări cu atâtea ametiste
și inele cu smaralde bogat scânteietoare?
De ce să poarte azi prețioase toiege
cu argint și cu aur măiestrit încrustate?
Pentru că azi vor sosi barbarii,
și că toate acestea îi orbesc pe barbari.
— De ce retorii noștri demni nu se apropie iar
să-și arate elocința, să-și spună ale lor?
Pentru că azi vor sosi barbarii
și pe aceștia îi plictisesc perorările și predicile.
— De ce, deodată, atâta îngrijorare
și răvășire? (Cât de grave au devenit fețele!)
De ce se golesc în grabă străzile, piețele,
și foarte îngândurați se duc toți înspre casă?
Pentru că noaptea s-a lăsat și barbarii n-au venit.
Și câțiva soli s-au întors de la hotare
și-au spus că nu mai există barbari.
Și acum ce ne vom face fără barbari?
Oamenii aceștia erau totuși o soluție.