Romancierul bun de export:
are peste patruzeci de ani, a trecut de lamentările adolescentine, numite eufemistic, criza vârstei de mijloc, dar este încă în puteri: editorul străin va investi într-un nume care va trebui exploatat și care va da câte un roman la doi-trei ani pentru 20 de ani înainte;
este nefericit în dragoste sau în relațiile cu cei dragi: toți fericiții scriu cuminte și corect. Vorba lui Tolstoi cu toate familiile fericite sunt la fel… Nefericiții sunt autentici;
fost alcoolic: alcoolicii caută cuvintele mai greu, violează limba, niciun lingvist bun nu te va surprinde cu o pagină. Nimic bun nu curge ca o compunere corectă de școală;
are un viciu care să-i mai tempereze elanul scrisului. Trebuie să împartă timpul între viciu și scris. E periculos doar să scrie. Poate să devină grafoman.
să fie un grăbit. Ca romanele să nu depășească 250 de pagini.
Sunt condiții suplimentare la cele pe care le știți: talent, relații, investiții ale statului după modelul polonez sau georgian. Georgia a reușit să exporte mai mulți scriitori decât România din 2003 încoace. Printr-o politică de investiție și susținere a traducerilor constantă, puțin birocratizată, crearea bazei de date cu oamenii influenți în literaturi, participarea la cele mai importante târguri de carte, festivaluri literare eficiente.
Noi avem scriitori foarte buni. Îi administrăm prost.