Colțul liniștit al pernei

„La început, mi-a fost greu să citesc aceste texte altfel decât cu vocea extraordinarei actrițe Ada Lupu. După mai multe lecturi, m-am lecuit: poezia de aici are propria voce. Una foarte puternică, pentru că scoate la lumină din subteranele memoriei o lume dură, marginală, un fel de bestiar subacvatic din care te desprinzi cu greu. E multă forță și multă fragilitate în cartea Adei, e multă viață. Pe scurt, e multă poezie adevărată.” (Bogdan Crețu)
„Ada Lupu a fost (poate mai este) scufundată în acvariu: blocul copilăriei – un labirint acvatic, crâșma de cartier ținută de mamă – o balenă oarbă, tatăl – un delfin. Și astăzi, țestoase nevrozate o caută, o adulmecă. Este protejată de îngerul tăcut, care poate fi o forță interioară, un frate, un copil, privirea din oglindă, un semn providențial. Ada Lupu nu este uitată în adâncuri; povestește, plânge, râde, respiră. Trăiește poetic. Trăiește.” (Ovidiu Șimonca)
„Un bloc de patru etaje din anii ’90 în care trăiesc familii ca o singură mare familie, cu – mai ales – nefericirile la comun. Uneori, blocul devine acvariu, orașul devine ocean, cu oameni ca niște animale subacvatice, de la pești piranha și rechini amenințători, la copepodul din specia Sapphirina, safirul de mare, reprezentând bucuria cea rară. Când totul se vede «ca pe sub apă», e vorba despre privirea-înțelegere. Un ochi vede realist, celălalt suprarealist. E privirea copilului devenit adult (sau invers). Multe personaje, povești răscolitoare, o mamă căreia i se spune că totul va fi bine, un înger ocrotitor și care trebuie, la rândul lui, ocrotit ș.a.m.d. Cineva derulează calendarul pe ecranul telefonului și se oprește întâmplător la anul 2329. Jocul timpului-suveică, imagini-metaforă, scene ca de teatru în care o reîntâlnim pe minunata actriță Ada Lupu, acum și o surprinzătoare poetă.” (Simona Popescu)