Ediție îngrijită de Em. Galaicu-Păun
„Când i-a aşezat pe optzeciştii basarabeni pentru portretul său de grup, Eugen Lungu l-a pus în capul rândului pe Eugen Cioclea. Era un loc de două ori cuvenit: o dată prin vârstă, ca decan al optzeciştilor de peste Prut, şi a doua oară prin anticipările de autenticitate optzecistă. Cu o adiere din Esenin, atât cât să se simtă o undă de candoare dramatică şi de afectivitate rănită, dar cu atât mai activă, Eugen Cioclea opera într-o scriitură corosivă (chiar şi-n poemele erotice), de directităţi tranşante, cu un nerv pamfletar ce zvâcnea între scârbă şi revoltă. Graţia violentă a imaginaţiei şi cinica notaţiilor duc poezia lui Cioclea dincolo de ritualitatea rostirii şi de festivitatea imaginativă, angajând-o în interogaţia existenţială imediată şi crudă. O exasperare caustică stă de fond atitudinilor abrupte din poeme, cu sintaxa adesea ruptă în fâşii de angoasă.” (Al. Cistelecan)
