„Jocul cu textul, instituirea unei adevărate dramaturgii a textului, modelarea trupului său de mucava, automodelându-se pe sine ca autor într-o reciprocitate de natură ancestrală, au luat forme din cele mai neașteptate. Optzeciştii au creat în interiorul paradigmei postmoderniste o adevărată autarhie a scriiturii ca ţesut viu, a corporalităţii ei feminine prin excelenţă, lansând în felul acesta o adevărată concepţie estetică. Romancierii generaţiei ’80 au dezvoltat teoria Tel-Quel-ismului şi au proiectat în cărțile lor un amplu spectacol de limbaj, în care scriitura şi textul au devenit eroii centrali.” (Maria Șleahtițchi)
