„Unii stau binișor locului și-și văd de viață. O vacanță pe an și aia e prea mult. Într-un fel, îi și invidiez. Căci au dreptate. Adevăruri, impresii, viață… totul e în minte. Sau în inimă. Sau în suflet. Nu există adevăruri, pe care să le afli peste mări și țări. Și atunci, cum să explici setea asta de a călători, de a schimba peisajul, de a te expune voluntar efortului și de a te adapta la noi situații, noi oameni, noi culturi? Doar așa și nu altfel. Rătăcitori, nomazi… Târâș-grăpiș, numai să nu stăm locului. Ne orientăm în low-costuri, duty-freeuri, miles&smilesuri, bookinguri, tot așa cum altădată vânătorii și culegătorii se orientau în junglă, citind semnele naturii. Imposibil să ne rătăcim. Dacă avem norocul să găsim un locșor unde nu ne simțim ca acasă, îl colonizăm imediat și-l aducem în zona noastră de confort. Poate, la un moment dat, toate astea o să pară inutile și obositoare? Încă nu, ne gândim noi, în timp ce privim luna bengaleză, rotundă ca o blinie, agățată de vârfurile zgârie-norilor din Dhaka.” (Sorin Hadârcă)
