Roman-palimpsest, în care Decalogul îşi dă mâna cu Decameronul, Ţesut viu. 10 x 10 acoperă ultimii 40 de ani, mai exact, de la moartea lui Iuri Gagarin, în 1968, la evenimentele din 7 aprilie 2009 din Ch-ău, şi o geografie ce se extinde pe câteva continente. Totodată, cartea se vrea un Pomelnic, în care cei trecuţi la Vii ajung, rând pe rând, să se alăture celor Adormiţi, în timp ce morţii dragi revin mereu în discuţie, dat fiind că nu există frontiere etanşe între lumea noastră şi lumea cealaltă, ele funcţionând ca un tot întreg. Nu în ultimul rând, scriitura ca atare devine pe parcurs din suport formal, temă principală cu variaţiuni. La frontieră dintre genuri şi epoci, Ţesut viu. 10 x 10 este primul roman redactat în 3 D (Mircea V. Ciobanu) al literelor noastre.
Țesut viu. 10 x 10
Roman
Faceți cunoștință cu autorul
Țesut viu. 10 x 10
Ediția a II-a, revăzută și remake-tată
Arme grăitoare
Antologie de versuri. Ediție ne varietur