Mitologie nordică

195.00 MDL

În stoc

9786060867401 256
Partajare

O reinterpretare a marilor mituri scandinave, scrisă de unul dintre cei mai îndrăgiți autori de fantasy

Miturile și zeii din panteonul nordic prind viață datorită prozei inventive a lui Gaiman: Odin, mai-marele zeilor, înțelept și cutezător, Thor, fiul lui Odin, cel incredibil de puternic, dar nu cel mai înțelept dintre zei, și Loki, un farsor și un manipulator neîntrecut, frate de cruce cu Odin.

Urmărind îndeaproape isprăvile zeilor, piticilor și uriașilor, Gaiman modelează aceste povești străvechi sub forma unor episoade de roman care încep cu geneza celor nouă tărâmuri legendare și au ca punct culminant Ragnarokul, sfârșitul zeilor și renașterea unui nou timp și a unor noi oameni.

„Repovestind aceste mituri, am încer­cat să mă văd pe mine în trecut, în ținuturile unde aceste povești au fost spuse pentru întâia oară, în fața unor oameni care voiau să știe ce-a mai făcut Thor, ce este un curcubeu, cum să-și trăiască viața și de unde vine poezia de proastă calitate.“ (Neil Gaiman)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt