„Eseul lui Alexandru Mușina constituie o pledoarie articulată pentru specificitatea liricii moderne, dar, și prin recuzarea postmodernismului românesc, rămâne, în al doilea rând, o piesă importantă în ansamblul creației lirice și estetice a unui spirit febril, polemic și care s-a manifestat de asemenea și publicistic în ideea de a limpezi apele destul de tulburi ale poeziei noastre contemporane. Scrisul său stenic și încordat precum un arc voltaic este o lucidă lecție de poetică, dar și de etică a creației și a receptării.” (Mircea Muthu)
