Jurnal de doliu

26 octombrie 1977 – 15 septembrie 1979

Stoc epuizat

9789975795777 268
Partajare

Text stabilit și adnotat de Nathalie Léger
Traducere din franceză de Em. Galaicu-Păun

„Barthes – Ultimul strigăt”, titrează Les Inrockuptibles, salutând apariţia pe 5 februarie 2009, la Editura Seuil, a Jurnal de deuil, la distanţa de 3 decenii de la ultima notă scrisă, în 15 septembrie 1979, şi de 29 de ani de la trecerea în nefiinţă a autorului, în martie 1980. „Cât timp trebuie să treacă de la moartea autorului, se întreabă editorialistul de la Liberation, pentru a face publice scrierile sale intime?” Deloc retorică, întrebarea, şi asta fiindcă François Wahl, prietenul şi ex-editorul lui Roland Barthes, a contestat violent publicarea ineditelor, pe motiv că aceasta ar constitui un „derapaj” (chit că apar cu acordul lui Michel Salzedo, fratele şi executorul testamentar al lui Barthes!), însemnările postume ţinând de stricta intimitate a scriitorului. Nu este singura polemica din Franţa ultimilor ani privitoare la publicaţiile postume: seminarele lui Lacan, autobiografia lui Althusser, ineditele lui Foucault provoacă mania unora şi entuzisamul altora.

Redactat esenţialmente la Paris şi la Urt, între 26 octombrie 1977 şi 15 septembrie 1979, Jurnalul de doliu conţine 330 de fişe, aşezate în ordine cronologică, titlul aparţinând lui Roland Barthes. „Avem un titlu, un act de nominalizare, remarca Eric Marty, discipolul lui Barthes, iar mai încoace şi editorul care i-a îngrijit Oeuvres complètes, în 5 volume, la Seuil. În opinia mea, nu-i vorba de o efuziune, ci de un proiect de scriitură în toată puterea cuvântului”. La rându-i, Maurice Nadeau, directorul de la Quinzaine litteraire, ţine să nuanţeze: „Notaţia nu este încă o scriitură. Am putea doar să ne imaginăm ce ar fi putut ea deveni”. Şi unii şi alţii îl consideră mai degrabă un fel de scriere-palimpsest: nu atât o „ciornă” a Camerei luminoase, cât arhiva unei cărţi ce nu există (romanul proiectat „Vita nova”, niciodată scris, dar din care va rezulta cursul său pentru Collège de France, „La Préparation du roman”), în continuarea Fragmentelor dintr-un discurs îndrăgostit. Aşa sau altfel, chiar dacă eventual e prea devreme pentru publicarea acestui text, în mod evident e prea târziu pentru a-l ignora.

Fragment din carte ()

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt