Iluzia anticomunismului

Volum coordonat de Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Șiulea, Ovidiu Țichindeleanu

Raportul unei comisii prezidenţiale scris în 2006 este, ca şi vechile rapoarte ale partidului, rezultatul unui fin echilibru între date statistice, omagii şi demascări. Raportul final numără victime, îi elogiază pe cei care au rezistat, ştie ce e legitim şi ce este lipsit de legitimitate în perspectiva unei istorii al cărei sens a fost descifrat ştiinţific şi îi expune maniei opiniei publice pe cei „străini de interesele şi aspiraţiile poporului”, interese şi aspiraţii pe care pare să le cunoască tot atât de precis ca şi cadrele de odinioară şi pe care, desigur, le reprezintă. Cu ajutorul unui asemenea utilaj mental şi lexical, statul român a reuşit să treacă, identic cu sine, de sub autoritatea abuzivă de control a grupului celor 64 sub autoritatea de reglementare a Comisiei Europene.

Dincolo de aspectul său ştiinţific şi de scopul său eminamente politic, ţinta Raportului final este ambiţioasă: aceea de a scoate comunismul românesc de pe terenul oricărei dezbateri de societate şi de a îl aşeza, nu înainte de a fi contribuit la legitimarea autorităţilor politice instituite, în spaţiul aseptic şi limitat al controversei academice. Pe scurt, o întreprindere ştiinţifică a avut obiectivul politic de a transforma comunismul într-o chestiune nepolitică, în ceva foarte asemănător cu un fenomen natural ce poate fi explicat de specialişti, dar rămâne în afara înţelegerii marelui public.